Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

9 Managementul conflictelor 99
Cu certitudine, se poate afirma că fiecare din fazele menţionate în
fig. 4 se caracterizează printr-o serie de provocări cărora părţile implicate
în conflict trebuie să le facă faţă. Starea tensională apare în situaţia
existenţei unor elemente care se pot constitui în surse conflictuale:
diferenţele, interdependenţele sau folosirea resurselor în comun.
Obiectivele divergente nu generează conflictul decât în momentul în care
aceste divergenţe sunt sesizate. Când situaţia conflictuală este
recunoscută, cei implicaţi îşi focalizează atenţia asupra dinamicii
conflictului. Accentuarea stării conflictuale constă în acumularea de
tensiuni, dar deşi conflictul nu s-a declanşat, acesta devine inevitabil.
Declanşarea conflictului presupune descătuşarea forţelor conflictuale şi
încercarea de afirmare cât mai puternică a intereselor divergente. În fine,
starea conflictuală se va încheia prin schimbarea elementelor care au
condus la apariţia conflictului. Părţile fac eforturi pentru crearea unor
condiţii noi, de cooperare, sau construiesc argumente pentru declanşarea
unui nou conflict, mult mai puternic de această dată.
Analiza evoluţiei proceselor conflictuale arată că declanşarea
conflictelor presupune acumularea treptată de tensiuni în timp. În general,
conflictul evoluează trecând prin mai multe etape, care se întrepătrund:
apariţia unor surse generatoare de conflict şi conturarea conflictului latent,
perceperea conflictului, exteriorizarea clară a unor simptome
caracteristice conflictului, desfăşurarea unor acţiuni deschise (etapa
conflictului manifest), iar la final, apariţia unor consecinţe, rezultate.
Influenţa mediului, organizaţiei şi a individului asupra stadiilor
conflictului sunt evidenţiate într-un model elaborat de Judith R. Gordon
(fig. 5). Răspunsul creativ pentru orice conflict îl reprezintă transformarea
acestuia într-o şansă (oportunitate) de schimbare în bine. Interacţiunea
dintre părţi se finalizează cu anumite consecinţe, care pot fi funcţionale,
dacă conflictul se finalizează cu o îmbunătăţire a rezultatelor, sau pot fi
disfuncţionale, când nu conduce la rezultate benefice.
Etapizarea pe care o propune Judith R. Gordon atrage atenţia că
ciclul conflictului se auto-întreţine atunci când rezolvarea lui nu este
favorabilă. Se revine astfel la prima fază a conflictului, aceea în care
se generează un anumit set de atitudini şi sentimente. Menţinerea
conflictului latent este o dovadă că efectele episodului conflictual
anterior se fac resimţite, iar managerul face faţă cu mult mai greu
condiţiilor apărute în desfăşurarea conflictului.