Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

82 Aurel Teodor Codoban 2
senzorialiste, decât semiotice, „spaţiul acustic” ar defini momentul
pretehnologic, al culturii, în vreme ce „spaţiul vizual”, ar funcţiona
cultural începând cu alfabetul fonetic.
Lectura tăcută este, pentru McLuhan, ca şi pentru mulţi alţi
comentatori favorabili teoriei lui 1 , tocmai marca momentului trecerii
senzoriale de la ureche la ochi, în perceperea semnelor culturale. În
lectura vorbită vocea autorului mesajului răsună prin murmurul vocii
lectorului, care trebuie să răspundă unor întrebări şi să dialogheze cu
ascultătorii, aşa cum ar fi făcut autorul, iar propriul lui corp devine un
punct de referinţă spaţial şi temporar, Pe când în lectura tăcută (care
potenţează efectele scrierii fonetice), în lectura fără voce, cititorul este
separat de cei din jur, iar mintea sa este eliberată pentru acel flux al
gândirii interiorizate destinat meditaţiei, amintirii şi învăţării (ca
asimilare de cunoştinţe).
Dedicat metodei lui, de a explora mai degrabă decât de a
explica, în Galaxia Gutenberg, McLuhan oferă numeroase exemple şi
aspecte ale lecturii tăcute. Dintre acestea, amintirea lui Augustin
despre Ambrosie, episcopul Milanului – primul om pe care îl vede
citind fără voce, doar cu ochii 2 – e cel mai cunoscut şi frecvent citat
exemplu de lectură tăcută. Totuşi, în Galaxia Gutenberg, Marshall
McLuhan face numai o referire laterală la el, preferând, de departe,
referinţelor teologice pe cele literare. Această preferinţă ne
semnalează cea de a doua opţiune metodologică a lui McLuhan. După
ce că, analizînd mutaţia sistemelor semnificante în termeni senzoriali,
el reculează faţă de teoriile semnului, contemporane lui, preferând
exemplele literare, tuturor celorlalte aspecte culturale, el stabileşte o
legătură prea directă între impunerea cărţii literare ca mass media şi
tehnologia tiparului şi face mult mai simplă şi mai puternică decât a
fost conexiunea între tipar şi impunerea „spaţiului vizual”. E ca şi cum
1 Există însă şi alte opinii, ca: Mary Carruthers, The Book of Memory:
A Study of Memory in Medieval Culture, Cambridge University Press,
Cambridge, 1992, care se arată a fi destul de rezervată în ceea ce priveşte
această interpretare, p. 212–213.
2 „În timp ce citea, ochii săi parcurgeau pagina iar mintea explora
sensurile, dar vocea sa era tăcută” (Confesiuni, V, III,).