Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

88 Aurel Teodor Codoban 8
nevoie de teorii abstracte, de învăţare digitală, ci se învaţă, dacă putem
folosi acelaşi cuvânt pentru realităţi atât de diferite, prin analogie,
adică empiric şi imediat, aşa cum se descoperă procedura de lucru la
calculator sau la alte instrumente electronice digitale, prin încercări şi
eşecuri. În comunicare – unde totul e, poate nu atât empiric, cât
procesual şi imediat – contează mai ales experienţa efectivă imediată
(performanţa) şi nu speculaţia teoretică detaşată, distanţată şi
ulterioară (competenţa), mai mult muzica pe care o poţi cânta, decât
cea pe care o poţi asculta!
Aparţine culturii orale nevoia de a ţine minte întreaga tradiţie.
Cultura de erudiţie însă a fost legată de referirea la tradiţie şi de
necesitatea dovezii logice – trebuie să poţi indica provenienţa, trebuie
să dai citatul. Pe când acum nu există decât fluxul comunicării,
neîntrerupt de nevoia unor dovezi exterioare. Putem recunoaşte şi
diferenţia cunoaşterea şi comunicarea prin aceea că, în cazul
procesului comunicării, fluxul este continuu şi autosuficient, nu face
recursuri exterioare şi e mai mult analogic decât digital; invers, pentru
procesul cunoaşterii. Metalimbajul caracteristic cunoaşterii apare
odată cu Renaşterea, dar mai ales cu Reforma şi Contra-reforma,
adică odată cu cultura de erudiţie produsă de întâlnirea, graţie elitei
intelectuale occidentale a erudiţilor, dintre cultura occidentală şi
cultura antică şi întreţinută de învăţământ. Acum însă, odată cu
globalizarea, noua întâlnire dintre cultura europeană şi culturile extraeuropene
pare să devină, graţie semnelor analogice, imagini în primul
rând, directă şi destinată omului de masă, nu elitei intelectuale,
produse de învăţământul european modern. Mediile analogice de
acum nu mai au nevoie de cunoaşterea de erudiţie pentru că, la fel ca
tot ceea ce ne înconjoară, sunt analogice şi autoinstructive şi
funcţionează la o viteză – sau turaţie – mare. Erudiţia, citarea cu
precizie în baza surselor, ţine de cărţi şi este industrială, dar îi lipseşte
instantaneitatea consumului, cea care, la adevăratele mass media, duce
la acceptare iraţională, pentru că nu acordă timp de asimilare deplină
şi reflecţie conştientă completă.
Dar de îndată ce acceptăm că în lumea noastră se petrece
această trecere de la o cultură tăcută a cunoaşterii la o cultură a
comuncării suntem îndreptăţiţi să schimbăm perspectiva analizei de la
modelul semiotic al opoziţiei între digital şi analogic, sugerată de