Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

11 Consideraţii generale privind profesiile juridice liberale 253
forţa probantă prevăzută de lege. xercitarea activităţilor „notariale” de
către o profesiune liberală specializată constituie o realitate a dreptului
modern, fără a fi însă, cel puţin la origini, de esenţa acestei activităţi.
Într-adevăr, astfel cum s-a remarcat, activitatea de consemnare
în scris a operaţiunilor juridice a precedat instituţia notarului public în
forma sa modernă.
În Franţa medievală, scriptor sau notarius erau grefieri ataşaţi
jurisdicţiilor epocii, care aveau sarcina de a redacta anumite înscrisuri 40 .
În ţara noastră, în epoca modernă, activitatea notarială era
îndeplinită de instanţele judecătoreşti în cadrul procedurilor
necontencioase 41 . Activitatea notarială este, aşadar, o activitate detaşată
din activitatea judiciară şi delegată ori concesionată 42 în principal unei
40 A se vedea I. LEŞ, Manual de drept notarial, Edit. „C. H. Beck”,
Bucureşti, 2008, p.5 şi 6. Activitatea notarială poate fi identificată în
antichitatea sumeriană şi romană (ibidem). Arhetipul instituţiei notarului se
regăseşte în dreptul roman. În Franţa, reapare după invaziile popoarelor
migratoare, în sec. al IX-lea, în timpul lui Carol cel Mare; se dezvoltă sub
Ludovic cel Sfânt (Saint-Louis, 1214–1270) şi Filip cel Frumos (Philippe le
Bel, 1268–1314) şi se organizează în 1539, prefigurând viitoarea profesie, în
baza unei ordonanţe a regelui Francisc I (François I er ), care conţine o serie de
principii ale activităţii notariale – înscrisurile vor trebui redactate în limba
franceză, va trebui asigurată conservarea lor, iar existenţa lor va trebui
consemnată într-un registru. În 1597, Henric al IV-lea îl investeşte pe notar
cu prerogativa de a fi deţinătorul sigiliului Statului. Napoleon I elaborează un
Statut al profesiei, ale cărui principii şi fundamente au rămas nemodificate
până în prezent (a se vedea L'historique, http://www.notaires.fr).
41
A se vedea, e.g., Legea pentru autentificarea actelor din 1
septembrie 1886 (citată şi de prof. I. LEŞ, în Manual de drept notarial, ...,
p.7), Referatul Ministrului Justiţiei către Consiliul de Miniştri referitor la
Legea (nr. 3406 din 30 septembrie 1938) pentru extinderea în Bucovina a
legislaţiei din Vechiul Regat.
42 „Externalizarea” unor activităţi ori servicii asigurate la un moment
dat de sistemul judiciar constituie o tendinţă în dreptul modern, fiind menită
să degreveze activitatea instanţelor (este cazul multor proceduri
necontencioase, a activităţii de executare silită, a instrumentelor de
publicitate imobiliară etc.).