Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

7 Prejudiciul corporal 151
sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului,
implicând răspunderea civilă a personalului medical, a furnizorului de
servicii medicale, sanitare şi farmaceutice. Răspunderea intervine
inclusiv pentru prejudiciile corporale săvârşite din imprudenţă,
neglijenţă, inabilitate profesională datorată lipsei cunoştinţelor de
specialitate în efectuarea actelor individuale de prevenţie, diagnostic şi
tratament 20 . Cadrele medicale răspund şi pentru pagubele aduse
integrităţii pacienţilor prin depăşirea competenţelor profesionale, cu
excepţia situaţiilor de urgenţă, în care nu este disponibil personalul
medical care are competenţa necesară. Între ipotezele exoneratoare de
răspundere, legea enumeră: infecţii nosocomiale, dotare insuficientă cu
echipament de diagnostic şi tratament, efecte adverse, complicaţii şi
riscurilor în general acceptate ale metode de investigaţie şi tratament,
echipamentelor, dispozitivelor şi substanţelor medicale folosite.
Distinct, personalul medical răspunde civil şi pentru pagubele
ce decurg din ignorarea dispoziţiilor legale relative la obligativitatea
acordării asistenţei medicale, confidenţialitate şi informarea
pacientului în vederea obţinerii consimţământului informat al acestuia
la efectuarea oricărui act medical 21 .
3. VARIETĂŢI ALE PREJUDICIULUI CORPORAL
Conceptului de prejudiciu corporal i se subsumează mai multe
categorii de prejudicii, cele mai cunoscute fiind: prejudiciul de
agrement; prejudiciul constând în dureri fizice sau psihice, a cărui
despăgubire este tratată în doctrină sub denumirea pretium doloris;
prejudiciul estetic (indemnizaţia – pretium pulchritudinis); prejudiciul
20
Pentru aspecte jurisprudenţiale şi doctrinaire ale indemnizării
cuvenite victimelor accidentelor medicale, a se vedea: G. VINEY, P.
JOURDAIN, L’indemnisation des accidents médicaux: que peut faire la Cour
de Cssation, în S. CARVAL, La construction de la responsabilité civile,
Presses Universitaires de France, Paris, 2001, p. 394–398; C. LARROUMET,
L’indemnisation de l’aléa thérapeutique, în S. CARVAL, op. cit., p. 399–405.
21 Vârsta legală pentru exprimarea consimţământului informat este 18
ani. Minorul îşi exprimă consimţământul prin intermediul părinţilor sau al
reprezentantului legal.