Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

134 Emil Pop 14
Conştientizarea procesualităţii istorice, înlăturarea formelor de
înstrăinare ţine tocmai de această procesualitate. Activismul
personalităţii este în mare măsură stimulat de această conştientizare,
care nu poate deveni deplină, reală la scară socială, decât după
depăşirea crizelor sociale acute şi, în cazul României, a avatarurilor
perioadei de tranziţie. Ceea ce vrem să reţinem aici este faptul că
activitatea concretă a oamenilor, considerată ca bază a procesului
istoric, serveşte, concomitent, la definirea societăţii ca produs de
interacţiuni umane, fizice, economice şi spirituale. Deşi această
activitate globală se realizează în şi prin succesiunea de generaţii, iar
în fiecare moment istoric, în cadrul luptei sau cooperării dintre
grupurile sociale care constituie o generaţie, ar fi totuşi greşit să se
înţeleagă că structurile sociale se reduc la formele concrete ale unei
acţiuni liber înfăptuite, conform voinţei subiective a oamenilor. Pentru
a sublinia complexitatea legilor istoriei şi a indica temeiurile împletirii
obiectivului şi subiectivului în înfăptuirea vieţii sociale, punând în
evidenţă mijlocirea pe care o exercită generaţiile în această dialectică,
trebuie să avem în vedere caracterul infinit, şi, în acelaşi timp, finit, al
energiei, aplicat oamenilor.
Prin faptul că fiecare generaţie nouă găseşte forţele de producţie
dobândite de la generaţia anterioară, care îi servesc drept materie
primă pentru o creaţie inedită, apare în istoria universală o înlănţuire,
o continuitate care creează acea structură axiologică dinamică în care
se modelează noile personalităţi şi condiţii noi, deci o ecuaţie
complexă în care formarea omului depinde de factori culturali şi
morali care, împreună cu forţele materiale, la rândul lor, devin forţe
istorice ce propulsează dezvoltarea generaţiilor.