Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

3 Consideraţii generale privind profesiile juridice liberale 245
Nu au lipsit însă nici accentele critice, ridiculizante ori ostile.
Avocatura este, pentru critici, un sinonim pentru şarlatanie, retorică
lipsită de sinceritate, verbiaj fără legătură cu faptele, formalism fără
substanţă, abilitate lipsită de spirit justiţiar, iar avocatul – un artizan al
sofismelor – un individ încercând permanent să îl deruteze pe judecător
şi să îl spolieze pe client, un geniu malefic al sistemului judiciar 7 .
Asemenea viziuni s-au concretizat uneori în acte politice care
au dus la îngrădirea şi chiar desfiinţarea profesiei.
Avocatura a surmontat însă toate adversităţile, demonstrându-şi
utilitatea socială şi caracterul indispensabil în orice sistem democratic. În
realitate, nici o profesiune nu se poate sustrage criticii ori satirei, prin care
sunt supuse atacurilor ori ridicolului manifestările anormale, nefireşti,
excepţiile patologice de la raţiunea naturală de a fi a profesiei respective 8 .
Prin chiar faptul portretizării unui avocat ca figură antitetică unor
calităţi precum onoarea, sinceritatea ori dezinteresul, se reafirmă faptul că
aceste virtuţi trebuie să constituie patrimoniul cel mai de preţ al
profesiei 9 .
Nu este o simplă coincidenţă faptul că unii din cei mai
vehemenţi adversari ai profesiei au fost conducători politici autoritari,
iar măsurile legale care au tins (spre) ori au condus la limitarea
posibilităţilor de acţiune sau la dispariţia avocaţilor au fost întreprinse
în societăţi nedemocratice, dictatoriale.
Napoleon este autorul unei celebre fraze 10 : je veux qu’on puisse
couper la langue à un avocat qui s’en servirait contre le
unificării dreptului francez. Legiuirile sale au fost preluate mai târziu (unele,
aproape cuvânt cu cuvânt) de redactorii Codurilor Napoleon (Philippe
MALAURIE, Antologia gândirii juridice, Edit. „Humanitas”, Bucureşti,
1997, p. 117 şi 118).
7 P. CALAMANDREI, Demasiados abogados, Ediciones Juridicas
Europa-America, Buenos Aires, 1960, p. 27, 30, 34 et 35.
8 Ibidem, p. 30.
9 Ibidem.
10
În cuprinsul unei scrisori trimise, la 7 octombrie 1804, lui
Cambacérès (Jean-Jacques-Régis de Cambacérès, 1753–1824, Arhicancelar
al Imperiului, reputat ca autor al Codului Civil Napoleon).