Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

252 Sebastian Spinei 10
nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor
lor, în conformitate cu legea 36 .
Dispoziţiile amintite nu sunt suficient de generoase pentru a
sublinia rolul deosebit de important pe care îl are activitatea notarială
în sistemul nostru de drept, în sistemele de factură romano-germanică
în general 37 , relativ la garantarea ordinii de drept, a securităţii
raporturilor juridice.
Activitatea notarială, concretizată în principal în întocmirea actelor
autentice 38 , se desfăşoară în domenii precum dreptul contractelor, dreptul
succesiunilor, drepturile reale şi publicitatea imobiliară, dreptul
comercial şi dreptul afacerilor etc. Trebuie să amintim, de asemenea,
faptul că actul notarial se constituie într-un suport esenţial în
activitatea de probaţiune jurisdicţională, înscrisurile întocmite de
notarul public fiind probe cu gradul cel mai ridicat de veracitate.
Aceste sumare consideraţii justifică în mod deplin calificarea de
serviciu public sau de interes public atribuită activităţii notariale.
Potrivit legislaţiei notariale 39 , actul îndeplinit de notarul public,
purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate publică şi are
36 PR, Legea (nr. 36 din 12 mai 1995) notarilor publici şi a activităţii
notariale, „M.Of. al României”, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995, art. 1.
37
A se vedea Le notaire et notre modèle de droit écrit,
http://www.notaires.fr
38 Dar nu limitată la aceasta. Actul autentic este, potrivit art. 1171 C.civ.,
acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public,
care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut . Sunt acte autentice
actele emise de autorităţi (administraţia publică, instanţele judecătoreşti) şi de
notarii publici. Actul autentic are dată certă, putere executorie (poate fi pus în
executare fără a fi necesară parcurgerea prealabilă a unui proces civil) şi o forţă
probantă deosebită (menţiunile privitoare la faptele petrecute în faţa organului
instrumentator şi constatate de acesta ex propriis sensibus fac dovadă până la
înscrierea în fals, care reprezintă o procedură specială şi complexă (a se vedea
I. LEŞ, Tratat de drept procesual civil, ..., p.526 şi 527). Categoria opusă
actului autentic este actul sub semnătură privată – înscris redactat sau/şi
semnat de părţi, fără implicarea vreunei autorităţi. În situaţiile de contestare a
scrierii sau semnăturii de pe acest tip de act, se declanşează procedura numită
verificarea de scripte (ibidem).
39 Legea nr. 36/1995, art. 4.