Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

5 Reflecţii despre formarea „omului nou” – Tema sacrificiului 175
conducătorilor mişcărilor revoluţionare, luând atitudine contra lor,
până la dezicerea de aceste dogme impuse mulţimilor prea-înflăcărate
pentru a mai gândi. O mărturie izbitoare aduce renumitul filosof Karl
Popper, atunci când analizează începuturile revoluţiei roşii din Viena.
Fiind preocupat de politică încă din 1917, Popper ajunge, pentru o
scurtă perioadă, în rândurile Partidului Comunist din Austria,
identificându-se pe sine ca atare (militant comunist). Foarte repede
însă, Popper constată discrepanţe mari între comportamentul privat al
liderilor comunişti austrieci (între ei şi faţă de el), respectiv
comportamentul lor public la mitinguri, unde, spre mirarea tânărului
entuziast, ca urmare a unei telegrame sosite de la Moscova, tot ceea ce
aceştia spuseseră cu o zi înainte era „întors” cu 180 de grade. Cum
puteau fi explicate aceste inadvertenţe flagrante, specifice unor
persoane nedemne de încredere
Factorul hotărâtor pentru decizia lui Popper de a-şi abandona
crezurile comuniste a venit în urma reprimării sângeroase de către
poliţia austriacă a manifestanţilor neînarmaţi, pe strada Hörlgasse din
Viena, în 1919. Uluirea şi revolta sa nu au cunoscut limite, deoarece
nu-şi putuse închipui că forţele de ordine vor deschide focul în
persoane paşnice (mai ales foarte tinere), dar nici că şefii comunişti ar
fi în stare să trimită tineri cu mâinile goale pentru a se expune unui
asemenea risc; iar atunci când şi-a exprimat indignarea în faţa
aceloraşi lideri comunişti, răspunsul a fost unul consternant: victimele
manifestaţiei reprezentau un sacrificiu necesar (şi destul de
neînsemnat) pe altarul idealului construirii societăţii care urma să
vină! Abia atunci, Popper a început să judece critic comunismul, în
felul următor: în forma sa originară, marxismul susţinea că orânduirea
capitalistă pretinde în fiecare zi mai multe jertfe omeneşti decât toate
jertfele revoluţiei sociale anti-burgheze (socialiste). Dar, aceasta era o
pretenţie nesustenabilă 5 , prin nimic demonstrabilă, menită doar să
sprijine un ideal iluzoriu. Filosoful austriac în devenire s-a maturizat
astfel brusc şi avea să-şi reproşeze apoi drastic superficialitatea cu
care acceptase necritic tezele marxiste şi iresponsabilitatea de care
dăduse dovadă. Concluzia sa era una nu numai logică, dar şi de bun-
5 Popper foloseşte expresia „auf sehr schwachen Füssen” (tradus
literal: „cu picioare foarte slabe”).