Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

80 Andrei Negru 10
monografică desfăşurată în cadrul Seminarului de sociologie al Universităţii
din Bucureşti, condus de D. Gusti, I. Clopoţel a militat pentru familiarizarea
şi a altor categorii de intelectuali cu metoda anchetei de teren („Ancheta
agrară, industrială, demografică, sanitară întemeiată pe cercetări minuţioase
de fapte, pe statistică, ne va fi de infinită utilitate obştească. Ea va fi suportul
oricărei acţiuni […]” 25 ). Mai mult, el a susţinut necesitatea „sistematizării”
anchetelor (stabilirea unei tematici de cercetare, a unui plan de lucru şi a
unei metodologii unitare, comune tuturor celor interesaţi de investigarea
realităţii sociale) şi a contribuit decisiv la instituţionalizarea cercetării sociale
din Transilvania, concretizată în Institutul de Studii Societatea de mâine şi
apoi în Mişcarea social-economică – asociaţia publiciştilor şi intelectualilor
cu interes permanent faţă de problemele social-economice, ambele cu sediul
la Cluj. La aceştia a făcut I. Clopoţel apel pentru a lua „sub studiu
monografic şi regional complexul împrejurărilor” din Munţii Apuseni, ca un
preambul absolut necesar al unei eventuale politici de stat în această regiune
„problemă” a României interbelice: „Să formăm un brâu de jur împrejurul
Munţilor Apuseni, noi cărturarii de inimă, şi să nu slăbim până ce printr-o
silinţă colectivă şi concentrică nu dezvăluim fidel munţii şi nu propunem
soluţiile cât mai adecvate de renaştere” 26 .
Cunoscător avizat al problemelor sociale din satele româneşti,
unde a întreprins, pe cont propriu sau din însărcinarea guvernului ţării,
câteva „anchete sociografice”, I. Clopoţel s-a remarcat şi prin
asemenea „soluţii de renaştere”. Pornind de la convingerea sa fermă că
problema culturii era problema cea mai stringentă a satului românesc,
a cărei soluţionare constituia o bază de pornire pentru rezolvarea
celorlalte probleme (economice, sanitare etc.), I. Clopoţel a elaborat,
în 1933, un „program de culturalizare a satelor”, a cărui piatră
unghiulară era „căminul şcolar”. Fără a fi un „profesionist” al
domeniului, I. Clopoţel şi-a înscris, în mod exemplar, întreaga sa
activitate pe direcţia trasată de Şcoala sociologică a lui D. Gusti pentru
intelectualitatea românească din perioada interbelică, aceea a
responsabilităţii sale în plan social, bazată pe cunoaşterea realităţii.
25 Ibidem, p. 52–53.
26 Ibidem, p. 67.