Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

11 Cultură şi personalitate. Dimensiuni economice şi civilizatoare 131
unei culturi concrete nu ar fi posibilă. Afirmarea cu precădere a uneia
sau alteia dintre dimensiuni poate ţine şi de specializarea
personalităţii, ceea ce ne permite să vorbim în mod efectiv de
personalităţii politice, economice, ştiinţifice etc. Personalitatea nu se
poate forma, însă, şi manifesta a atare, nici prin excluderea celorlalte
dimensiuni sau axarea pe una singură; aceasta ar fi caracteristică
omului unilateral, eventual a „specialistului”, care nu este implicit şi o
personalitate. Afirmarea este posibilă doar printr-o dezvoltare
echilibrată a dimensiunilor, chiar dacă una din ele devine caracteristică
tipului de activitate pe care un anumit individ concret o realizează.
Trebuie să înţelegem, deci, prin personalitate politică, de pildă, acea
persoană care se afirmă în primul rând pe plan politic, având însă ca
personalitate toate celelalte calităţi (dimensiuni). E tot atât de adevărat
însă că acest model este ideal. Devenirea personalităţii înseamnă
continua tendinţă, apropiere a persoanei de acest model ideal.
Conceptul de societate de consum – spre care ne-au dus tranziţiile,
desemnează o etapă distinctă în evoluţia societăţii contemporane,
considerată sub toate aspectele. Termenii de referinţă, sub raport istoric,
ai acestei etape sunt: primele faze ale dezvoltării individualiste şi
pluraliste a societăţii actuale, după care poate urma globalizarea.
În România, problema fundamentală a perioadei de tranziţie era
de a-şi crea o structură şi funcţionalitate proprie, distinctă de cea
anterioară totalitară, înfăptuind progrese substanţiale în umanizarea
relaţiilor sociale, în realizarea rolului societăţii de subiect conştient de
sine. O asemenea strategie nu era, desigur, posibilă dintr-o dată,
presupunând, în primul rând, o reorganizare politică, economică şi
socială a societăţii, construcţia elementelor noii structuri, scăpând
uneori ansamblul relaţiilor. Edificarea integrală presupune un proces,
în care premisele create în perioada reorganizări societăţii în tranziţie
urmează să fie dezvoltate în sisteme de relaţii. Astfel, se justifică un
rol economic important al personalităţii, atribuţiile ei materiale
definitorii în edificarea noilor structuri. Factorul economic
funcţionează ca o condiţie a ansamblului – puterea economică o
fundamentează pe cea politică, iar aceasta proiectează, edifică şi
susţine la rândul ei trecerea la economia de piaţă, noul tip de
economie. De aceea, emanciparea individului ca personalitate nu este
posibilă decât în contextul unor relaţii economice ce conţin în ele