Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

3 Coordonate ale globalizării sistemelor bancare 181
internaţionale ca surse de fonduri, fiind cunoscute în literatura de
specialitate sub denumirea de „complex de instituţii financiare de mari
dimensiuni” (LCFIs – large complex financial institutions).
Globalizarea instituţională nu se limitează însă la activitatea
acestor complexe de instituţii, ci vizează şi expansiunea unor grupuri
bancare de mai mici dimensiuni pe pieţe unde au devenit jucători
cheie. În intervalul 1997–2006, operaţiunile de achiziţii şi fuziuni au
crescut de la mai puţin de 1%, la aproape 40% la nivelul ţărilor
dezvoltate, în timp ce instituţiile financiare din ţările în curs de
dezvoltare au început şi ele să devină din ce în ce mai atractive ca ţinte
a acestor operaţiuni. În anul 2006, aproape un sfert din achiziţiile şi
fuziunile transfrontaliere cu caracter financiar au vizat instituţii din
afara ţărilor dezvoltate. Consolidarea transfrontalieră a fost activă mai
ales în Europa, ca urmare a dereglementării substanţiale a activităţii
economice transfrontaliere, atât pe pieţele financiare, cât şi pe cele
nefinanciare, precum şi a adoptării monedei euro.
Băncile sunt, fără îndoială, unul din actorii economici cel mai
afectat de globalizarea financiară. Vulnerabilitatea sporită a băncilor a
dus la crearea, în 1974, a Comitetului de la Basel pentru controlul
bancar, comitet care a stat la originea supravegherii prudenţiale.
Fondurile proprii au început să joace un rol central în
dispozitivele prudenţiale începând cu Acordul de la Basel asupra
fondurilor proprii (1988). Importanţa fondurilor proprii în
managementul riscurilor este justificată de faptul că acestea pot acoperi
toate tipurile de riscuri individuale ale băncilor. Acordul din 1988
încearcă să răspundă creşterii riscului de credit şi creşterii
angajamentelor în afara bilanţului (tranzacţii pe instrumente financiare)
şi impune băncilor cu activitate internaţională o normă de solvabilitate
(norma Cooke) egală cu 8%. Aceasta înseamnă că norma Cooke fixează
o cerinţă minimă a fondurilor proprii de 8% din angajamentele totale
ponderate ale băncilor (contabilizate în bilanţ şi în afara lui).
Mecanismul Acordului Basel II 3 are, pe lângă promovarea
solidităţii sistemului financiar internaţional, câteva obiective specifice,
între care: stimularea băncilor pentru a-şi îmbunătăţi sistemele de măsurare
3 Basel II – International Convergence of Capital Measurement and
Capital Standards: A Revised Framework, http://www.bis.org/publ/bcbs107.htm