Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

130 Emil Pop 10
este cultură care acţionează conştient, sistematic şi organizat asupra
structurilor sociale, în virtutea idealurilor elaborate în cadrul ei –
această acţionare decurgând din tendinţa ei reflectorie, dar fiind
preponderentă asupra acesteia. Este o cultură în care satisfacerea
trebuinţelor spirituale ale omului nu este un scop în sine, ci o premisă
a transformării lui radicale, a cristalizării personalităţii sale. Pentru a
înţelege mai bine originalitatea şi funcţionalitatea unei asemenea noi
culturi, trebuie avut în vedere, de asemenea, ritmul şi complexitatea
dezvoltării ei, faptul că libertatea de creaţie şi posibilităţile care se
oferă creatorului pot conduce la o dezvoltare fără precedent a
fenomenului cultural şi la o pondere deosebită a progresului ştiinţific
în cadrul acestui fenomen, concomitent cu o puternică revitalizare a
spiritului umanist.
Analiza conceptelor de personalitate şi cultură ne conduce spre
ideea unei unităţi organice, a unei corelaţii dinamice între cele două
realităţii sociale: fiecărei funcţii a culturii îi corespunde o dimensiune
specifică a personalităţii. Aceasta din urmă se dimensionează în funcţie
de capacitatea de influenţare şi de formare a celei dintâi, ambele fiind
condiţionate în funcţionarea lor de cadrul social, care într-o societate de
tranziţie cunoaşte mai multe distorsiuni şi contradicţii decât în cele
stabilizate. În explicarea dimensiunilor personalităţii, vom porni de la
societate şi de la individ, prin intermediul culturii. Nevoile sociale sunt
cele care determină necesitatea şi posibilitatea funcţionării culturii şi, în
acelaşi timp, direcţionează dezvoltarea şi afirmarea personalităţii.
Având în vedere funcţiile culturii, corelate cu domeniile sociale
specifice în care aceasta îşi exercită atribuţiile, constatăm că
personalitatea se afirmă şi se constituie, de fapt, manifestându-se pe mai
multe planuri: economic, politic, pe planul civilizaţiei şi cunoaşterii ş.a.,
având în acelaşi timp o esenţială dimensiune anticipatoare, completată
de alte dimensiuni ale personalităţii: morală-religioasă, economică,
civilizatoare, politică, gnoseologică.
Nu credem că se poate stabili o ierarhie a dimensiunilor, dar
admitem că se pot constata ponderi, accente ale uneia sau alteia în
diferite societăţi sau în momente diferite ale evoluţiei aceleiaşi
societăţi, naţiuni, popor. Personalitatea se poate realiza plenar pe toate
planurile, convergând spre una sau alta din funcţiile corespunzătoare
ale culturii. Dacă nu ar fi aşa, individualizarea personalităţii în spaţiul