Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

176 Ionuţ Isac 6
simţ: trebuie să fii foarte atent şi parcimonios cu sacrificiile omeneşti,
mai ales atunci când pretinzi sacrificiul altora sau dacă îi aduci pe
alţii în situaţia de a-şi pune vieţile în joc pentru ceva 6 . În ultimă
instanţă, reacţia lui Popper era una absolut firească: niciun om (fie
acesta un revoluţionar comunist) nu are dreptul să pretindă că edifică o
nouă societate prin sacrificiul (inclusiv al vieţii) altora. Iar dacă o face,
el nu trebuie urmat.
Ceea ce Popper a observat şi combătut cu claritate în întreaga sa
operă de filosofie social-politică sunt şi consecinţele predispoziţiei
non-naturale a celor ce aderă la sistemul politic comunist, de a se
supune orbeşte şefilor ideologici ai partidului, de a fi gata de orice
sacrificii în numele unor idealuri îndepărtate, impuse, chipurile, de
„legile inexorabile ale istoriei”. Spunem „non-naturale”, întrucât
(paradoxal) acestea sunt dobândite, cultivate (artificial) de indivizi şi
mase spre a se plia la cheremul diriguitorilor politici, inventivi în a
lansa noi şi noi apeluri „mobilizatoare” şi „revoluţionare”, evident,
spre binele întregului popor. Această atitudine generală a personalităţii
umane manipulate, cultivată de autorităţile comuniste aflate la putere,
e una nespecifică trăsăturilor normale de caracter ale cuiva care
trăieşte într-o democraţie consolidată, o viaţă „normală”; altfel spus,
se creează o falsă relaţie de dependenţă a individului şi colectivităţilor
de directivele formulate „de sus”, o delegare nelegitimă a
responsabilităţilor acestora asupra conducerii care, cel puţin teoretic, îi
reprezintă. Dacă, din punctul de vedere al ştiinţei psihologiei, „[…]
momentul maturizării este marcat de dobândirea responsabilităţii
pentru faptele proprii, adică pentru scopurile formulate şi efectele
produse de activitatea desfăşurată” 7 , atunci se poate susţine în mod
legitim că „[…] un om care are ca preocupare constantă, chiar acerbă,
renunţarea la responsabilitatea proprie şi subordonarea acţiunilor
proprii scopurilor formulate de o persoană diferită de sine [sau mai
multe persoane ori entităţi, structuri şi instituţii – n.ns., I.I.] este un om
nefiresc, adică alienat.” 8 Sistemul comunist nu se bazează pe cugetare,
6 Vezi K. R. POPPER, Alle Menschen sind Philosophen, Piper Verlag,
München, 2006, p. 13–14.
7 Vezi Rodica-Silvia STÂNEA, op. cit., p. 31.
8 Ibidem.