Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

184 Ioan Trenca, Dragoş Păun 6
mari: ABN şi AMRO în 1990, SBC şi UBS în 1997, Unicredit şi ABN-
AMRO în 2006. În Japonia, Tokyo şi Mitsubishi au fuzionat în 1996, dar
consolidarea a avut loc după fuzionarea pe trei căi a IBJ, Dai Ichi Kangyo
şi Fuji Bank, formându-se astfel Mizuho în 1999. La nivelul ţărilor din
Uniunea Europeană, sistemele bancare au înregistrat în ultimii ani un
proces complex de consolidare, datorat achiziţiilor şi fuziunilor care au
avut loc la nivelul instituţiilor de credit.
Ultimele decenii ale secolului al XX-lea pot fi caracterizate prin
procesul de controlare a inflaţei, fie prin schimbări în regimurile
monetare şi eforturile continue depuse în stabilizarea fluctuaţiilor ratei
de schimb, fie prin acţiuni puse de acord de către băncile centrale sau
extinderea şi dezvoltarea regimurilor ratei de schimb. Acest lucru a
afectat structura şi veniturile activităţilor internaţionale ale băncilor în
mai multe moduri.
Alte realizări notabile au fost reglementările internaţionale şi rereglementarea
pieţei serviciilor financiare. Pentru o perioadă relativ scurtă
de timp, au fost eliminate barierile legislative întâmpinate de bănci în
realizarea de noi activităţi, chiar dacă aceasta s-a făcut din motive diferite.
Re-reglementările s-au aplicat şi pentru băncile internaţionale, sub forma
regulilor de adecvare a capitalului aplicate pe plan internaţional. Două
evenimente majore au influenţat mediul monetar internaţional la sfârşitul
anilor 70, pentru următoarele decenii: coordonarea politicilor de
stabilizare a ratei de schimb şi schimbarea regimurilor de politică
monetară, pentru a controla în mod efectiv inflaţia.
Reglementările naţionale privind sistemul financiar, după
Acordul de la Bretton-Woods, diferă de la ţară la ţară, dar au în comun
trei elemente 4 : separarea activităţilor specifice între băncile
comerciale şi băncile de investiţii, garantarea depozitelor pentru
protejarea deponentului în cazul în care banca dă faliment şi controlul
asupra ratei dobânzii activităţilor de depozitare şi creditare. Odată cu
procesul de globalizare, s-a simţit nevoia modificării acestor
reglementări. J. Canals specifică cinci motive pentru schimbarea
cadrului naţional de reglementare încă din ultima jumătate a anilor 70:
liberalizarea mişcărilor de capital; procesul de dezintermediere;
inovaţie financiară; creşterea concurenţei.
4 J. CANALS, Universal Banking, Oxford University Press, 1997, p. 132.