Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

174 Ionuţ Isac 4
afective diferă în funcţie de durata şi impactul regimurilor totalitare
postbelice – variabile de la o ţară –, fiind mult mai accentuate în
spaţiul ex-sovietic decât în cazul ţărilor foste socialiste „occidentale”
(având graniţe comune cu ţări „capitaliste”). De asemenea, cu cât
timpul trăit de indivizi în comunism a fost mai îndelungat şi inserţia în
tipul de societate socialistă s-a realizat mai puternic şi „organic”, cu
atât reperele societăţii democratice post-totalitare sunt percepute mai
confuz şi sunt mai contestate: „Mecanismele raţionalizării trecutului
funcţionează perfect în minţile lor, cu atât mai temeinic cu cât nivelul
lor cultural, timpul cât au trăit în comunism, vârsta şi greutăţile vieţii
prezente sunt mai mari. Aceste mecanisme sunt unele dintre
resorturile ce explică de ce electoratul ce optează pentru partidele
comuniste este majoritar format din oameni vârstnici, cu un nivel de
şcolarizare scăzut, cu venituri mici, plasaţi în zonele geografice cele
mai dezavantajate economic, puţin înclinaţi spre întreprinderea unor
activităţi social-economice noi.” 4
Nucleul mitologic al psihologiei sacrificiale propovăduite de
liderii comunişti pentru masele largi de revoluţionari este unul
coincident, practic, cu întreaga durată de existenţă a socialismului şi
comunismului ca formă de guvernământ politic. După cum am
exemplificat în paragraful precedent, modalitatea manipulatorie de
inducere a sacrificiului este atât de puternică, încât persistă chiar după
decenii de la căderea oficială a comunismului. Totuşi, minţile
înzestrate cu elementele spiritului critic, care nu au fost dispuse să
cedeze prea uşor la seducţia propagandei de partid, au putut identifica
unele contradicţii îngrijorătoare în ideile şi comportamentele
umaniza aceste lucruri, construind relaţii de o rară consistenţă spirituală.
Acesta a fost un «imperiu al bunătăţii noastre», conchide A. Bitov, un
imperiu după care mai suntem încă nostalgici” (M. Şleahtiţchi, Mit şi
manipulare în posttotalitarism. Tema paradisului pierdut, în: ***
Manipularea în posttotalitarism, ..., p. 328–329). O replică foarte simplă ar fi
următoarea: oamenii trebuie să spiritualizeze lucruri fireşti, nu lucrurile unei
lumi alienate; altminteri, nostalgia după o lume dictatorială şi arbitrară, doar
de dragul construirii unor relaţii interumane „consistent spirituale”, este o
absurditate totală. Aceste relaţii sunt pe deplin autentice şi justificate numai
într-o lume liberă. Imperiul „bunătăţii” era, de fapt, imperiul captivităţii…
4 Vezi Rodica-Silvia STÂNEA, op. cit., p. 32.