Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

13 Cultură şi personalitate. Dimensiuni economice şi civilizatoare 133
emanciparea acesteia este în strânsă dependenţă cu emanciparea
muncii şi, în consecinţă, cu realizarea plenară a personalităţii. Prin
muncă, aceasta din urmă se autodefineşte. Produsele muncii, ca şi
activitatea propriu-zisă de muncă, – indiferent de domenii – sunt
împliniri ale naturii umane. Alienarea, proces disfuncţional ce apare,
nu de puţine ori în contextul social al muncii, declanşează contradicţia
între om, activităţile sale şi rezultatele acestora, fiind anticivilizatoare,
uneori chiar dezumanizantă. În acest sens, putem afirma că
„civilizarea” prin muncă este sinonimă cu „umanizarea”. Funcţia
civilizatoare a culturii constă tocmai în această premisă obiectivă
produsă de transformarea relaţiilor de muncă şi a calităţii muncii –
premisa înlăturării progresive, nu numai a alienării, ci şi a creşterii
calităţii şi a ameliorării condiţiilor ei, a realizării progresive a unei
civilizaţii pozitive, umanizate şi umanizatoare. În condiţiile extinderii
muncii sociale, soluţia umanizării constă, desigur, în extinderea
sistemului democratic de participare la muncă şi creaţie, de însuşire a
produselor acestora.
Se poate afirma că transmiterea tradiţiilor, a valorilor culturale,
asigurarea continuităţii istorice este opera simultan conştientă şi
neconştientă a unor generaţii succesive. Chiar dacă istoria nu poate fi
redusă la succesiunea generaţiilor, acestea fiind mai mult suportul
biopsihologic al acestora, nu trebuie pierdut din vedere că generaţia
reprezintă factorul omogen şi diferenţiat în acelaşi timp, cu valabilitate
la scară socială, în care acţionează tendinţele contradictorii, de origine
socială, factor matriceal în care se formează şi se cristalizează
personalitatea.
În fiecare personalitate există o cristalizare a valorilor şi
aspiraţiilor fundamentale progresiste ale generaţiei căreia îi aparţine.
O personalitate participă la istorie necondiţionat, prin însăşi faptul că
generaţia care îi aparţine se înscrie în ritmurile istorice, determină
acumulările istorice cristalizate. Chiar dacă indivizi izolaţi nu
conştientizează acest fapt, nu înseamnă că lucrurile nu se petrec astfel;
întreaga structură şi suprastructură este generată de activitatea
indivizilor concreţi care îşi formează şi îşi manifestă în această
activitate personalităţile lor, adică individualitatea valorică. Aceste
personalităţi declanşează şi întreţin, în confruntare cu ele însele şi cu
lumea, dinamica sistemului social.