Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

17 Coordonate ale globalizării sistemelor bancare 195
într-o lungă perioadă de timp. Aceste bănci şi-au găsit raportul optim
între activităţile externe şi cele interne (Graficul 4).
Graficul 4. Modelul strategiei de internaţonalizare de tip consolidare.
Dacă experţii financiari ar fi puşi în situaţia să numească „o
bancă universal globală prin excelenţă”, aceasta ar fi cu siguranţă
Citicorp 14 . În anii ’60, expansiunea afacerilor bancare internaţionale s-a
manifestat prin urmarea clienţilor lor americani în Europa. De
asemenea, banca şi-a propus să ofere o gamă largă de servicii
financiare, o strategie neobişnuită la nivelul băncilor din acea perioadă.
În anii ’70, aceasta a evoluat în complexitate, extinzându-şi afacerile pe
principiul celor patru de „I”: bancă instituţională, servicii bancare
individuale, bancă de investiţii şi tehnologia informaţiei. Din cauza unor
experienţe nereuşite (achiziţii neinspirate, volatilitatea ratelor dobânzii
etc.), Citicorp s-a reprofilat, având drept obiectiv menţinerea cotei de
piaţă în principalele domenii de activitate: consumer banking, servicii
bancare internaţionale şi servicii de investiţii financiare. Obiectivul
băncii a fost reducerea activităţilor de tip investment banking şi
creşterea ponderii serviciilor de tip retail banking, pe plan intern sau
internaţional, deoarece aceste servicii sunt mai puţin riscante.
14 J. CANALS, Universal Banking, Oxford University Press, 1997, p. 176.