Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

3 Cultură şi personalitate. Dimensiuni economice şi civilizatoare 123
măsură se defineşte sociocultural, ca o unitate, o entitate
socioculturală, trebuie să recunoaştem şi să afirmăm că una din
funcţiile principale ale culturii este cea reflectorie, de oglindire
adecvată, conştientă, sistematizată şi unitară a naturii şi realităţii
sociale. Acest specific al fenomenului cultural, care decurge din faptul
că el însuşi nu este decât o obiectivare creatoare a conştiinţei despre
sine, despre viaţa sa, pe care o capătă individul şi naţiunea din care
face parte, trebuie avut în vedere, înainte de toate, deoarece celelalte
funcţii sociale ale culturii se realizează în legătură cu acest specific,
prin intermediul funcţiei ei reflectorii. Din cele precizate, reiese că
această reflectare, având un caracter organizat, este, în acelaşi timp,
programatică, caută să surprindă ceea ce este mai viu, permanent sau
cu rol semnificativ, în viitoarea dezvoltare socială, caută să pună în
evidenţă factorii de progres şi deci de umanizare, reliefând idealurile
tangibile ale istoriei viitorului apropiat. Aceasta este una din
modalităţile prin care cultura contribuie la emanciparea umană, la
promovarea spiritului umanist.
Cultura contemporană, în desfăşurarea ei pe fundalul dinamicii
realităţilor sociale, trebuie deci privită ca sinteză între viaţa societăţii şi
conştiinţa acestei vieţi, între realizările practice ale muncii umane
eliberate şi dimensiunile ideale iniţiale, pe care le presupun bunurile de
civilizaţie făurite prin această muncă. „Cultura este un proces continuu
de descoperire a noului, de condensare a energiei creatoare, un laborator
de formare a eului, a omului ca personalitate. Personalitatea, conştiinţa,
mereu mai bogate (gnoseologic) şi diferenţiate (axiologic), libertatea
progresivă a omului care dă măsură autonomizării valorilor şi
înstăpânirii sale asupra lumii înconjurătoare şi asupra lumii interne
sufleteşti, cuprinsă adesea de dezbateri lăuntrice, de pasiuni devoratoare
şi forţe centrifuge – iată factori ai universului cultural.” 4
Funcţia anticipatoare a culturii în raport cu realitatea, rolul ei
de proiect istoric al umanizării omului, corespunzător cu faptul că
însăşi făuritorul ei, omul, rămâne mereu un proiect de realizat, a fost
reliefată şi de Tudor Vianu, care considera că, prin exercitarea acestei
reproducere a comunităţii ca atare, de coeziune socială, identitară, de
socializare, de distincţie socială, de comunicare (ibidem, p. 309–310).
4 Al. TĂNASE, Cultură şi umanism, Edit. „Junimea”, Iaşi, 1974, p. 165.