Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

206 Maria Miruna Pochea, Ioan I. Trenca 8
decurge din modul neobişnuit în care se produce, raportat la activităţile
obişnuite ale unui client. Suspiciunile apar din indiciile identificate şi
bănuielile care planează asupra unei tranzacţii în legătură cu spălarea
banilor. Suspiciunea este personală şi subiectivă, generând lipsa de
încredere în persoana sau persoanele care conduc tranzacţia, îndoială în
ceea ce priveşte corectitudinea, legalitatea faptelor sau onestitatea
intenţiilor persoanei implicate. În cazul existenţei unei relaţii de afaceri
de tipul bancă–client, o tranzacţie suspectă va fi una care nu corespunde
cu datele clientului, cu activităţile sale personale, cu condiţiile unei
afaceri legale sau cu tranzacţiile obişnuite ale acestuia.
Prima metodă şi cea mai eficientă de recunoaştere a unei
tranzacţii suspecte este să se cunoască destul de multe date despre
client şi despre afacerile acestuia.
Emiterea unor proceduri privind cunoasterea clientelei protejează
integritatea sistemului instituţiilor de credit, reducând pericolul ca
acestea să fie folosite ca intermediari în circuitele de spălare a banilor.
Standarde inadecvate privind cunoaşterea clientelei (Know
Your Customer) sau lipsa acestora pot transforma instituţiile de credit
în subiecte pentru diferite tipuri de risc.
Fiecare instituţie financiară trebuie să creeze şi să asigure
reglementări specifice de implementare a cerinţelor legislative care
vizează activitatea privind cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii şi
combaterii spălarii banilor. Astfel, instituţiile de credit trebuie să
stabilească politici şi proceduri de cunoaştere eficientă a clientelei,
aliniate la prevederile Regulamentului Băncii Naţionale a României,
chemată să administreze eficient riscul de spălare a banilor.
Standardele de cunoaştere a clientelei relevă rolul pe care îl pot
avea instituţiile de credit în contracararea fenomenului de spălare a
banilor. Normele de cunoaştere a clientelei trebuie să includă cel puţin
următoarele elemente: ● politică de acceptare a clienţilor, prin care să se
stabilească cel puţin categoriile de clientelă pe care instituţia îşi propune
să le atragă, procedurile graduale de acceptare şi nivelul ierarhic de
aprobare a acceptării clienţilor în funcţie de gradul de risc asociat
categoriei în care sunt încadraţi, tipurile de produse şi servicii care pot fi
furnizate fiecărei categorii de clientelă; ● proceduri de identificare şi de
monitorizare permanentă a clienţilor pentru încadrarea acestora în
categoria de clientelă corespunzătoare, respectiv pentru trecerea dintr-o