Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G

178 Ionuţ Isac 8
cu grade variabile de penetrare în conştiinţa şi comportamentul
indivizilor. Nu toţi oamenii s-au lăsat la fel de mult seduşi de
ideologia oficială, de îndemnurile mai directe sau mai mascate la
sacrificiu individual pentru binele colectiv, chiar dacă, într-un fel, la
modul general, cu toţii au fost sacrificaţi. În ce măsură a reuşit acest
mecanism de pervertire a personalităţii umane se poate vedea astăzi,
când sunt încă numeroşi cei ce nu şi-au putut regăsi şi remodela
personalitatea dincolo de barierele vetuste ale unui regim opresiv; din
contră, aceştia chiar susţin, nostalgic, binefacerile trecutului şi
opinează, conjunctural, în favoarea revenirii la stările de lucruri de
dinaintea căderii comunismului. Aberaţiile, alienarea, amputarea vieţii
şi conştiinţei lor sunt uitate; tot răul anterior este „pus între paranteze”,
pentru ca anii totalitarismului să fie percepuţi mitologic, doar cu
„binele” lor relativ, accentuat peste măsură. Simpla observare a
acestui fapt denotă că vechiul „om nou”, sacrificat şi alienat, a
supravieţuit în mijlocul nostru.
Tema sacrificiului a fost reluată de câteva ori în România postcomunistă,
cu ocazia campaniilor electorale sau a discursurilor unor
preşedinţi imediat după victoria în alegeri. Atitudinea lor a oscilat
între declaraţii festive, cu iz de bucurie, în sensul că nimeni nu va mai
fi sacrificat, şi formularea unor exigenţe dure, pentru noi sacrificii
cerute poporului român. Este greu de spus, la ora actuală, care dintre
aceste atitudini a fost mai întemeiată. În mod sigur, însă, deficitul de
cultură politică, apatia şi resemnarea cetăţenilor reprezintă un
handicap serios oriunde şi oricând, nu numai în ţara noastră – acolo
unde acestea sunt mai vizibile decât în alte părţi. Aceste carenţe
menţin, din păcate, tot atâtea premise pentru noi manipulări şi
mistificări din partea liderilor politici, gata să-şi sacrifice promisiunile
făcute alegătorilor o dată ce se văd câştigători. Atunci, sacrificiile le
pot fi inoculate acestora din urmă pe căi mai subtile decât în trecut,
dar cu acelaşi rezultat: pierderea treptată şi ireversibilă a demnităţii,
speranţei şi încrederii în capacităţile proprii de a schimba în bine
societatea şi lumea în care trăiesc.