Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
încetează să mă fascineze şi azi. Poemul memoriei este un poem
confesiv, cu suflu vizionar, care indica nu numai posibilităţile mele
creatoare, ci şi preferinţa pentru o poezie genuină. O parte din
volumul de debut, Seară adolescentină (Ed. Albatros, 1982)
păstrează această notă confesivă, genuină, care a făcut să fie
comparat de un critic cu Ţara fetelor de Maria Banuş.
- Îţi mai aminteşti unde erai atunci când ai intrat în posesia revistei
în care ai publicat primul poem?
- Am văzut, trimis după cumpărături de părinţi, revista Transilvania
în vitrina unui chioşc de presă şi, cerînd-o vînzătoarei, am deschis-o
chiar la pagina unde era publicat Poemul memoriei. A început să-mi
bată nebuneşte inima şi să-mi tremure mîinile, încît vînzătoarea se
uita speriată la mine. După ce mi-am mai revenit în simţuri, am dat
banii rămaşi pentru pîine pe revistă şi m-am dus într-un suflet acasă,
ca să împărtăşesc bucuria cu părinţii. Mama, de la care moştenesc
firea de poet, n-a fost prea încîntată de isprava mea, spunîndu-mi că
nu voi putea trăi cu poezie în loc de pîine. Am provocat mai multă
îngrijorare părinţilor decît bucurie. M-am retras foarte controversat
în camera mea, recitindu-l de mai multe ori pentru mine şi
mîngîindu-mă cu gîndul că toţi poeţii au fost neînţeleşi. De atunci
trăiesc cu impresia că, scriind, îmi asum o libertate nepermisă de
nevoile materiale şi obligaţiile sociale, dar fără această “culpă” a
evadării spirituale n-aş putea să găsesc resurse pentru a face faţă
exigenţelor vieţii cotidiene.
- Cum şi când ai scris primul poem? Ai scris şi altceva înainte de
poezie? Câţi ani aveai atunci?
- Nu-mi amintesc momentul cînd am scris primele versuri. Cred că
aveam 9 sau 10 ani cînd, citind Pastelurile lui Alecsandri, am
început să-mi versific şi eu emoţiile trăite în faţa anotimpurilor, atît
de frumoase la ţară. Abia citindu-l pe Eminescu, mi-am făcut din el
un idol şi am început să scriu imitîndu-l, convins că sînt şi eu poet.
112