Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

65
Voci din Exil
vârsta nostalgiilor. Să aamânăm totuşi o discuţie despre această
„referinţă”. Îţi propun, la început, să vorbeşti câte ceva despre
pendularea ta între oraşul tinereţii tale, Alba-Iulia, şi cele două
centre de cultură în care ai studiat şi ai trăit, Cluj şi Sibiu. Dacă nu
te deranjează, să numim această perioadă una a entuziasmului şi a
speranţelor.
Titu Popescu: Presiunea nostalgiilor am resimţit-o mai
demult, probabil dată de aglomerarea de evenimente pe care mi le-a
oferit viaţa. De cînd trăiesc în Germania, de două decenii adică,
nostalgiile au devenit mai presante şi s-au insinuat a fi regulatorul de
bază al vieţii mele afective. Este normal ca, trăind departe de ţară, să
nu le poţi stăvili asaltul, fiindcă îţi dau sentimentul recuperării a ceea
ce ai pierdut. Mi se întîmplă totdeauna: vin acasă cu o anume stare de
febrilitate, dar ajuns aici, încep să număr zilele cîte mai sunt pînă la
plecarea „acasă” în Germania, pentru ca, atunci cînd efectiv plec, să
mă gîndesc încă pe drum cît mai este pînă voi reveni. Situaţia de
exilat face obligatorie frecventarea a două „acase”, fiecare cu
luminile, atragerile şi dezamăgirile ei. Cînd am revenit prima dată
după 1990, am fost întrebat cînd mă voi întoarce definitiv, dar de
vreo zece ani nu mă mai întreabă nimeni despre aşa ceva, semn că sa
schimbat şi mentalitatea de-acasă. Se înţelege tot mai bine că poţi
să fii român (ca şi orice etnie, de altfel) oriunde te-ai afla şi că poţi
contribui de oriunde la impresia favorabilă cu care trebuie rostit
numele ţării tale de origine.
Activarea nostalgiilor, la fiecare revenire, se petrece în
perimetrul care ţi-a oferit cele mai dăinuitoare trăiri de viaţă, la mine
Alba-Iulia, Cluj şi Sibiu, cu un interludiu de doi ani la Oradea, oraş
prin care trec cînd vin sau plec, în care mă opresc uneori, exact cum
mă oprisem odinioară, cînd trecerea de la Cluj la Sibiu de făcuse prin
această ocolire, de care nu-mi pare rău deloc, din contră. Geografic şi
sentimental, Alba-Iulia ţine cumpăna între Cluj şi Sibiu, înlesnindumi
coborîrea la experienţele tinereţii, dar făcîndu-mă atent şi la
progresiva înstrăinare: oameni noi şi aspect urbanistic nou, între care
reperele mele sentimentale par copleşite, rezistînd într-o decenţă
obosită. Mă întîlnesc de obicei la Alba cu vreo 2-3 foşti colegi, cu
puţini prieteni, între care eşti şi tu. Alba rămîne, de aceea, prilejul
unui popas între Cluj şi Sibiu, cu un orizont tot mai înstrăinat şi,