Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

73
Voci din Exil
excesul de supraveghere, prin turnătoria spontană, prin invidie. Toată
viaţa mea a fost un excerciţiu prin care să-mi stăpînesc frica : de
securitate, de turnători, de examene, de moarte, de necunoscut, de
violenţă.
Am devenit fără frică, nu curajos în momentul cînd am ieşit din
ţară pe jos, în vara lui 1984, cu două sacoşe pline cu cărţi pe care
urma să i le dau Monicăi Lovinescu din partea Getei Dimisianu, fără
să ştiu ce va urma după ce păşeam pe pămîntul Ungariei. A fost
lecţia mea de autonomie şi de autostop cînd, traversînd Europa, am
înţeles că oamenii pot fi buni, generoşi, solidari fără să aştepte o
răsplată. Că nu trebuie să-ţi fie frică de străin, dacă îl respecţi cînd
eşti le el acasă, acesta te respectă la tine acasă.
Am fost convocat în 1986 la Securitate, dar mascat, în localul
Milţiei din Târgu-Mureş. Era o încercare de intimidare. Un ofiţer mia
cerut să dau o declaraţie despre o deplasare la Bucureşti. O simplă
declaraţie. Am refuzat cerînd să mi se comunica motivul convocării
mele. Nu mi s-a dat nici un motiv. În birou mai era un inginer de la o
fabrică şi un ins tînăr cu statut incert, pus să stea într-un picior lîngă
sobă cu mâinile pe cap. Nici unul nu ceruse nici o explicaţie şi nu au
protestat. Eu am cerut explicaţii şi am ieşit în coridor unde m-am
adresat primului ofiţer superior care trecea. Am cerut să mi se
restituie buletinul care mi se reţinuse la intrare. Mi s-a spus că îl pot
lua după ce îmi las pe o fişă amprentele digitale. Am refuzat şi am
declarat că plec fără buletin şi ca protestez împotriva acestei reţineri
ilegale.
Mi s-a dat buletinul şi mi s-a spus că a fost o confuzie. Am
putut părăsi ograda Securităţii. Dacă nu refuzam, îmi lăsam
amprentele pe o fişă care putea fi completată oricum. Dar nu am
cerut nici o explicaţie ulterior în ţară. Mă pregăteam de plecare,
aveam alte urgenţe. O cer, retoric desigur, acum. Am înţeles că noile
cărţi de identitate vor conţine amprentele noastre. Au învins?
Cornel Nistea: Fiu de intelectuali, tatăl medic, mama
profesoară, pasionat de literatură, ţi-ai propus devreme să scrii? Când
s-a produs debutul tău şi ce a urmat?
Dan Culcer: Am debutat greu, fiindcă scriam greu. Din mai
multe motive. Am fost mai ales un cititor. Mama scria, mai ales
scrisori, iar la bătrînţe, amintiri. Tata a fost mereu tentat să scrie