Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
Criticul ia, aici, atitudine faţă de fracturarea brutală a unor destine de
mare amplitudine morală şi scriitoricească, constrânse la
dezrădăcinare, la o permanentă nostalgie a ceea ce ar fi putut fi.
Totuşi, emoţia nu umbreşte luciditatea criticului. Cu argumente
foarte bine ancorate în probă, Boldea analizează just, reconsideră
destine, încearcă să facă un salt peste timp şi să le repună într-o
actualitate meritată, pentru o dreaptă reevaluare. Criticul desenează
cu peniţă emoţionată un timp ce se vrea obligatoriu revizuit pentru ca
literatura contemporană să-şi poată vizualiza adevăratele contururi.
"Cât de vag cunoaştem literatura exilului, spune criticul cu justificat
afect, ne-o dovedesc nu puţinele nume de scriitori ce răsună cu o
culpabilă impasibilitate în auzul nostru; e vorba de autori care,
părăsind spaţiul românesc, intraţi în conul de umbră al anonimatului
impus de o cenzură draconică, au ratat şansa unei valorizări prompte
şi corecte. De aici necesitatea imperioasă a revizuirilor critice,
menite a face dreptate şi a repune în discuţie opere şi autori cu merite
incontestabile".
Cei paisprezece autori puşi în discuţie sunt cunoscuţi în mare parte
chiar de publicul larg, prin intermediul postului de radio "Europa
liberă", fapt ce vădeşte că, iată, un capriciu al destinului ce îi
condamna la înstrăinare i-a recuperat printr-o răsucire neaşteptată a
aceluiaşi destin, cel puţin la nivelul atitudinii, mai rămâne ca acum,
când scena Estului s-a deschis spre lume, să le cunoaştem
îndeaproape opera, or demersul lui Boldea poate fi ispititor în acest
sens. Sigur că nume precum Alexandru Vona, Monica Lovinescu,
Virgil Ierunca, Paul Goma, Ioan Petru Culianu nu puteau rămâne în
afara analizei, dar autorul acordă aceeaşi atenţie şi unor scriitori
precum Leon Volovici sau Gabriela Melinescu, tocmai dintr-o bine
articulată intenţie de echilibru şi justeţe, căci, la o adică, dincolo de
operele lor, mai mult sau mai puţin relevante, fiecare poartă pe destin
semnele sacrificiului şi ale unei demnităţii rare, din păcate; semnele
unui timp de care nu ne putem lepăda prin indiferenţă şi prefăcută
uitare. E vorba, la urma urmei, de asumarea unei repuneri în
circulaţie a operelor acestor condeieri ai demnităţii, dacă nu ca
demers asanator de conştiinţă, cel puţin în beneficiul unei necesare
revizuiri şi reconfigurări de peisaj literar. Trebuie să apreciem aici
justeţea argumentelor autorului: "literatura română nu poate fi
38