Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
sau că este, poate, surd. – Şi, dintr-o dată, cu o totală detaşare: „Faţă
de Le-nin şi Troţ-ki? N-am auzit de ei”. Aici N îşi iese din fire:
„Cum aşa n-aţi auzit? Când toată lumea numai de ei aude! Ce sunteţi
dumneavoastră, în definitiv, dracu' să vă ia, monarhist, cadet,
octombrist?” Iar celălalt, sentenţios: „Dar lucrările mele le-aţi citit?
Am fost monarhist, sunt monarhist. Câţi ani aveţi dumneavoastră,
stimate domn? Cam treizeci şi unu, probabil? Iar eu am nouăzeci şi
unu. Într-a zecea decadă, domnul meu, nu te mai schimbi”. Am
izbucnit cu toţii în râs. Bravo, bătrânului! Ce demnitate!
– Era istoricul Ilovaiski?
– Chiar el. Cum de aţi ghicit?
– Dar ce credeţi, chiar nu auzise de ei?
– Cum să nu fi auzit? Sigur că auzise. Poate că alţii l-au crezut,
eu – nu. Aşa un licăr i-a apărut în ochi când a spus lucrurile alea. Cu
desăvârşire lucid!
Povestitoarea (fostă anchetatoare la Ceka), stupefiată de
curajul unchiaşului şi a multor altor inculpaţi mai puţin bătrâni,
aşadar anchetatoarea aceasta, înţelegând treptat că şi albii – sunt
oameni, a devenit curând funcţionară la un muzeu meşteşugăresc,
secţia jucării. Pe bărbatul ei îl omorâseră albii. Avea un copil de
patru ani, macrocefal, ras în cap, flămând…
--------
Mi-a mai rămas sfârşitul lui A.A. A fost îngrozitor. Pierzândui
pe toţi (ultima ei fiică era în străinătate), A.A. rămăsese singură,
înghesuită cu toate mobilele şi cuferele ei într-o singură cameră, cea
de la demisol, cu arcade, fosta cameră a Nadiei, cu ferestrele spre
grădină. În jurul ei era un univers nou, începând cu cercul îngust al
noilor locatari încartiruiţi acolo – până la noul orizont al ideilor –
până la uriaşele zări, numai flăcări, ale Revoluţiei. Cum o scotea ea
la capăt? Mai întâi se luptase cu acest univers. Rămăsese pe loc, în
apărare. Ce anume apăra? Bunurile ei. Şi le-a şi apărat. Pentru ca în
plin foc al Revoluţiei, purtând un asemenea nume, la o asemenea
judecată să câştigi nu unul ci două procese întregi cu un astfel de
„arendaş” (cum, din decenţă, denumea ea lucrul acesta), trebuia să fii
una ca ea, adică, după cum spunea o persoană apropiată ei, un
fanatic al proprietăţii.
148