Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
afara ei, prin cercul de folclor ce mi-l creasem, cu elevi cuprinşi de
drag pentru frumos, pentru podoaba populară. Astfel s-a născut şi
lucrarea de gradul I „Valorificarea folclorului local prin cercurile de
elevi”, lucrare bine apreciată de comisia în faţa căreia o susţinusem
(preşedinte fiind profesorul Romulus Tudoran, bine cotat în
Universitatea clujeană de pe atunci prin sobrietatea şi profunzimea
cuvântului său, prin caracterul şi ţinuta ireproşabile, de mare şi
necontestată integritate). „V-am citit cu atenţie lucrarea, distinse
coleg, şi am găsit-o bine aşezată şi structurată, cu idei mult de folos
pentru colegii noştri cu preocupări similare!” Crescusem puţin în
sinea mea din micuţul ce mă vedeam în aşteptarea zicerii sale
hotărâtoare. „V-am citit şi studiul asupra obiceiurilor („Ia-ţi, mireasă,
ziua bună!”) de pe valea aia a dumnitale, şi l-am găsit şi pe acesta la
fel de bun (de unde şi l-o fi procurat?! şi cum de i-a ajuns în mână?!)
şi de interesant. Mă simţeam mai desferecat din chingile teribile în
care fusesem încorsetat, mă vedeam mai despovărat de imensitatea
încărcăturii lăuntrice cu care pătrunsesem în sală. Asta având în
vedere şi faptul că din cei 28 de inşi înscrişi la acest trudnic şi de
început mod de perfecţionare dăscălicească, eram singurul profesor
ce lucram la ţară! „Şi, continuă el, nici n-ar mai fi fost nevoie de încă
o lucrare având studiul acela deja publicat. Dar, oricum, acum e şi
mai bine, oprindu-se lucrarea de faţă şi la aspectul metodic, cealaltă
abordând doar latura ştiinţifică a temei cercetate”. Ca să încheie, spre
totala mea eliberare, cu felicitări şi celelalte de cuviinţă. Iar Monica
Lazăr, şezându-mi alături, să mă întrebe, nu fără surprindere (eu fiind
ales, după aceea, dintre toţi, să-i reprezint la masa de la Continental,
să întreţin comisia), între ea, nu mai puţin dificila universitară şi
profesorul taciturn şi puţin deschis chiar şi în faţa unui pahar,
aflându-mă): „Pe unde vine Roşia asta a dumitale, de te-ai hotărât să
rămâi pe-acolo?” Îi explic ce şi cum îi cu aşezarea asta bizară a mea,
pe unde s-ar afla în raport cu oraşele din jur şi cam ce m-a făcut să
rămân pe acolo (la acea vreme aveam în judeţ gradul I vreo treipatru
profesori de română!) iar obţinerea lui, a gradului, acum, şi ca
vârstă (aveam doar 36 de ani!) şi ca provenienţă dăscălicească,
rămânând pe mai departe la sat, chiar că era aproape o ciudăţenie.
Îmi făgăduieşte o vizită acasă, la ţară, abătându-se pe la noi, într-unul
din drumurile ei repetate către Sibiu, în pregătirea monografiei sale
226