Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
O ilustraţie modernă a avut şi
ediţia de la Londra din 1892, tehnica
folosită fiind aquatinta, iar autorul
lucărilor, interesante prin
plasticitatea lor înnoitoare, fiind
necunoscut. Dimensiunile
ilustraţiilor ediţiei respective au fost
de 17x10,5 cm.
Cele mai numeroase din
expoziţie sunt gravurile în oţel
realizate de S. Stalker şi M. Blandi,
cu dimensiuni în jur de 12x7,5 cm,
dintre care putem cita: Luce D.
Quixote su gallardia chanzando en
un sarao, Queda vencido D.
Quixote por el Caballero de la
blanca luna, Destrozo que hizo D.
Quixote en el retablo de Maese
Pedro, Espantase Doña Rodriguez
aver la ridicula figura de D.
Quixote, Desafia D. Quixote a la
fiereza de los leones, Pelea dormi
de D. Quixote con unos cueros de
vino, sau Fruto que lograron D.
Quixote y Sancho de haber librando
a los galeotes.
Cele mai reuşite sub aspect
artistic popularizator, respectiv din
punctul de vedere al publicului larg,
atitudine evident neomologată de
către esteticieni, care optează
valoric pentru reprezentarea plastică
datorată lui Goya, dar demnă de a fi
înregistrată ca atare şi avută în
vedere şi această preferinţă
majoritară, ca etalon al gusturilor
comune, sunt cele două reproduceri
de ilustraţie ale ediţiei apărute în
Anglia în 1738, gravate în cupru de
Gerard Van der Gucht, după
desenele lui John Vanderbank, de
286
mari dimensiuni, respectiv de
aproximativ 29x23 cm, una dintre
ele colorată, putem crede manual, cu
culori de apă, ceea ce înviorează în
mod inspirat scena, oricum pe
gustul publicului mai puţin elevat,
dar iubitor totuşi de frumos. Dar şi
sub aspect estetic propriu-zis,
reprezentările respective, sunt în
mod fericit realizate, din punct de
vedere compoziţional şi ca
atmosferă proprie, chiar dacă
„povestesc” prea mult şi sugerează,
într-n fel, prea puţin, după gustul
elevat. Umanizarea personajelor şi a
cadrului în care se mişcă ele este
totuşi o realizare de loc neglijabilă a
ilustraţiilor ediţiei din 1738, agreiată
încă de publicul larg..
Prin seria de reproduceri
inserate în expoziţie, abstracţie
făcând de faptul că exponatele trimit
doar la originale, nefiind propriu-zis
originale, se parcurg etape şi pagini
reprezentative, stilistice şi
compoziţionale, din istoria
ilustraţiei de carte europene, fiind
îmbinate elemente ale barocului,
clasicismului, neoclasicismului,
romantismului abia intuibil în artele
plastice, modernismului,
recognoscibile în creaţiile trecute în
revistă, precum şi modalităţile
tehnice care s-au succedat, în cadrul
unor mari etape de industralizare
progresivă a tiparului, de la gravura
în cupru, sau cea în oţel, la litografie
şi aquatinta.
Parcurgerea expoziţiei este
desigur utilă pentru publicul larg,
mijlocind accesul celor interesaţi