Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
Este întemeietorul Şcolilor din Blaj, deschise în 11
octombrie 1754, supranumite de generosul lor ctitor, inspirat, poetic
şi vizionar „fântânile darurilor”, care într-o existenţă de un sfert de
mileniu şi-au onorat această metaforă mitologică, iar N. Iorga îl vede
pe episcop ca un duh neliniştit şi îngrijorat veşnic de viitorul şcolii
blăjene: „De câte ori văd Blajul aşa cum e azi, cum a fost lăsat până
azi sub aripile României întregite, cu aceleaşi străzi mărite, cu
aceleaşi vechi clădiri simple, cu aceleaşi şcoli pline de trecut, uneori,
mai mult decât de aer, cu aceeaşi catedrală, în care e bine că nu se
atinge de superba catapeteasmă, una din cele mai frumoase de pe tot
pământul românesc, cu frescele din cupolă aşa de tradiţionale şi
totuşi, de atâta îngrijire tehnică, cu acelaşi palat episcopal, ale cărui
scări se mai ţin încă şi ale cărui săli se mândresc numai cu vechile
portrete, chipul slab, chinuit, dar bucuros de orice suferinţă al lui
Petru Pavel Aron îmi răsare înainte… Blajul este al lui… Undeva el
trebuie să fi trăind. Suflet îngrijat veşnic de soarta şcolarilor lui,
rătăcind prin clasele cuprinse de noapte, suind treptele catedrelor
goale, uitându-se prin caiete, bucuros de tot ce e bine într-însele.
Învăţaţi bine, copiilor şi tinerilor din şcolile blăjene. Vlădica
întemeierii vă vede…”
Aşadar, N. Iorga îl vede ca un întemeietor („Blajul este al
lui… Vlădica întemeierii mă vede…”) şi nu numai ca întemeietor al
Şcolilor Blajului, despre care s-a scris o întreagă literatură şi au
devenit de-a dreptul legendare, ci şi ca întemeietorul tipografiei
blăjene şi al literaturii de cult greco-catolic. Într-o vreme de mari
tulburări confesionale provocate de revolta împotriva „uniaţiei” de
către călugărul Sofronie din Cioara, şi când însăşi confesiunea grecocatolică,
după o jumătate de secol de la unirea cu Biserica Romei, era
ameninţată, episcopul scrie şi tipăreşte câteva cărţi în care apără
validitatea dogmatică ortodoxă a celor patru puncte care au constituit
temeiul Unirii din 1700: Floarea adevărului (din 1750) pe care
autorul o consideră nu numai o operă de pionierat în aproape
inexistenta literatură dogmatică românească, ci o capodoperă, ca şi o
altă lucrare, Dogmatica învăţătură…, impunătoare prin claritatea şi
expresivitatea argumentării. La acestea se adaugă vizitatiile
canonice, în tot cuprinsul Transilvaniei, răscolite în multe ţinuturi de
gândul renunţării la Unirea cu Biserica Romei, în care de multe ori şi
46