Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

117
Repere literare
Orfeu, şi un roman, Barbaronii, pe care le port de multă vreme în
minte, dar n-am scris încă niciun rînd.
- Lirica este, după cum se ştie, o artă a subiectivităţii, cât de
subiectiv crezi că eşti tu în raport cu realitatea pe care ai abordat-o
până acum?
- De la romantism pînă la postmodernism, poezia s-a centrat pe
subiect, devenind lirică. Realitatea este văzută printr-un sentiment
sau printr-o atitudine. Aşadar, primează trăirea. Eu mă număr printre
puţinii optzecişti care mai cred în lirismul născut din trăirea realităţii.
Cîtă trăire, atîta poezie!
- Ştiu că întotdeauna te-ai dus către cotidian, cu toate forţele; ai
ajuns acolo? Dincolo de lucrurile obişnuite, curente etc., ce mai
înseamnă pentru tine, ca poet, cotidianul? Sunt mai multe feluri de
a-l vedea? Ştiu că eşti un bun teoretician!
- Nu am militat niciodată pentru o poezie a cotidianului, chiar dacă
cotidianul reprezintă o dimensiune importantă a creaţiei mele. În
poezie, cotidianul nu poate fi decît un punct de plecare, pentru a
ajunge în altă parte.
- Care sunt regretele tale din perioada debutului? Ce cărţi ai fi vrut
să citeşti atunci şi nu ai avut ocazia?
- Am citit foarte mult în anii formării mele ca scriitor, dar există
cărţi la care n-am avut acces atunci. Sufeream că nu le pot procura.
Mă bucuram cînd puneam mîna pe o carte rară. Azi îmi vine să
exclam ca şi Mallarmé: La chair est triste, hélas! et j’ai lu tous les
livres. Mai importantă este experienţa personală decît cea livrescă.
Dar livrescul a devenit în lumea noastră postmodernă o dimensiune
ontologică. Şi este substanţa multor poezii.
- Care au fost cărţile de atunci, în jurul cărora te învârteai?