Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

239
Interviu DISCOBOLUL
amintesc de starea în care am fost ca cititor al acestui volum al
Paulinei Popa.
S.: Aş avea o întrebare. Aduceaţi vorba de neomodernism. Nu
credeţi că neomodernismul este exagerat de restrictiv, avînd în
vedere ceea ce aţi spus, că pînă la urmă autorul poate ajunge să nu
îşi recunoască propriile poezii. Personal mă situez în cealaltă parte,
deocamdată. Nu pot să fiu de acord cu dumneavoastră, pentru că
totuşi, spunînd neomodernism, pe mine m-aţi trimis cu gîndul la
Nichita Stănescu. Nu ştiu cum putem noi intra pe o uşă validă în
universul stănescian. Da, s-a spus că de multe ori nici Nichita
Stănescu nu înţelegea ce scria. S-a spus că era un om permanent
inspirat, ceea ce, cu tot respectul pe care i-l port, mi se pare
exagerat. Nu cred că poate fi cineva permanent inspirat. Nu credeţi
că e ultrarestrictiv şi ar trebui totuşi să situăm autorul pe o poziţie
privilegiată? Puţin privilegiată.
G.P.: Nu. Nu. Dar apropo de Nichita Stănescu, Nichita Stănescu nu
este unul, Nichita Stănescu este partea neomodernistă – ca să vorbim
acum în termeni mai didactici – din volumele Viziunea
sentimentelor, 11 elegii, dar în ultimele volume este modernist,
acelea foarte atacate pe care şi critica operează o dezmembrare a
universului poetic şi mulţi nu le-au acceptat, în frunte cu Nicolae
Manolescu. Am spus deja că poetul este în disoluţie şi nu mai este
stăpîn pe expresivitatea poetică. Deci trebuie să vedem la ce ne
referim din Nichita Stănescu, la care parte sau etapă din poezia sa.
Aceasta e o problemă concretă, dar problema generală – şi eu rămîn
la ideea că autorul nu e un privilegiat, el nu vrea să spună ceva
anume, sau dacă vrea să spună ceva anume este dreptul lui – deci, un
autor poate să aibă o anumită intenţie în momentul în care scrie un
anumit text, dar eu, ca cititor, – puţine sînt cazurile în care întîlnim
un autor, să stai de vorbă, să îl întrebi de o anumită stare poetică,
despre aşa-numita geneză a poeziei – în general citesc un text şi nu
ştiu nimic despre autor. Nu ştiu nimic despre starea civilă, dacă a
făcut sau nu armata, s-a căsătorit sau nu s-a căsătorit…, habar nu
avem. Acesta este situaţia cea mai normală cînd avem de-a face cu
un autor. Uneori ne întîlnim cu autorul şi îl întrebăm şi ne poate
povesti şi aflăm fel şi fel de lucruri, dar nu cred că se schimbă mare
lucru, căci nu ar trebui să intervină receptivităţii acelui text. Nu ştiu