Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

251
Interviu DISCOBOLUL
derizoriu, dacă vrea autorul, sau şi dacă nu vrea, tot ajungem unde
vrem noi.
S.: În foarte multe din poezii întîlnim numele Onia. Este un personaj
ficţional sau are corespondenţe în realitate?
P.P.: Există, sîntem la ora sincerităţii. S-a spus că Onia este cealaltă
Paulina, s-a spus orice despre Onia, dar Onia există.
S.: Un ultim poem despre care am vrea să povestim, Din ce vă spun.
P.P.: Din ce vă spun (vol. îngerul politic, p. 118)
DIN CE VĂ SPUN / nimic nu este obrăznicie. // N-am numărat
niciodată pietrele din pavaj. / Pămîntul, el mi-a aprins tălpile. // Am
trecut prin oraş: mulţimea se dădu în lături. / Copii mă urmară. /
Diferenţa dintre ei m-a bucurat / Unul dintre copii mi-a făcut cu
mîna. // Atunci am închis într-o cutiuţă sentimentele, / m-am
vindecat / şi am trecut triumfătoare, / sîngele fierbea… // Nu am
colecţionat slogane, / am crezut, atunci cînd vine cineva mi-a spus /
că lumea aceasta nici nu există. / Nu m-am obrăznicit / torturîndu-mi
textele, / Nu am privit niciodată lanţurile de la picioare / ori şanţurile
pe care-am fost obligată a le trece // dar am ştiut cu precizie / locul şi
ora unde mă aşteaptă moartea / şi / unde trebuie neapărat să ajung.
Aici a fost într-un loc un neadevăr.
S.: De ce v-aţi închis sentimentele într-o cutiuţă?
P.P.: Fiindcă, uneori sentimentele dor şi am vrut să mă vindec.
S.: Şi vindecarea a venit de la acel copil care a fluturat din mînă?
P.P.: Imaginea copilului, aşa cum întotdeauna se întîmplă, e
imaginea îngerului, e semnul purităţii, semnul fantastic al unui ceva
la care am vrea să ajungem.
S.: Şi spre care o să tragem întotdeauna, deoarece, dacă nu mai
sîntem copii este foarte trist. Este bine să rămînă în noi ceva pur,
ceva inocent, ceva din firea copilului. Şi cînd avem probleme simţim
nevoia să ne întoarcem acasă, acolo este copilăria, este începutul.
S.: De ce „lanţuri” şi „şanţuri”, de ce nu o izbîndă, o victorie? De
ce moartea?
P.P.: Pentru că moartea poate fi o izbîndă. Pentru că vine o vreme în
care moartea este o izbîndă, în care moartea este o încununare a
acestei vieţi, nu neapărat aşa cum pe parcursul unei anumite perioade
din viaţă moartea înseamnă ceva tragic, cumplit. Moartea înseamnă
de fapt o împlinire, o încununare.