Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

165
Teme la alegere
Înainte de a trece la “inconştient”, care constituie interesul
nostru în legătură cu filosofia psihologică a lui Blaga, în topografia
psihicului, cică ar mai exista un subconştient, un fel de “inconştient
normal”, de “conştiinţă stinsă” (A. Ribot), localizat între conştient şi
inconştient. El reprezintă rezervorul în care se reprocesează
reziduurile conştiinţei, identificabil cu memoria de lungă durată (M.
Golu, 2004), de unde conştiinţa îşi selectează percepţiile
(intelectuale, emoţionale). Deocamdată, ignorăm această ipoteză a
existenţei unei zone de graniţă între cele două realităţi, chiar şi pentru
faptul că specialiştii nu i-au dat un contur suficient de delimitat.
Ce este inconştientul? Psihanaliştii pun conceptul în postura
de fundament al comportamentelor umane. “Inconştiente” sunt
“activităţi psihice desfăşurate în afara câmpului clar al conştiinţei” 6 ,
cum ar fi preferinţele şi aversiunile oamenilor, nesesizarea atingerii
hainelor pe care le purtăm, sentimentele noastre ignorate, activităţi
automatizate etc. E partea ascunsă din noi, e “celălalt tărâm”,
“învăţătorul interior”, e “memorie”, e “ceva dincolo de lumea
inteligibilă”, e depozitarul “matriţei stilistice”. E inconştientă orice
stare căreia nu-i găsim o justificare raţională. La o nouă întrebare
despre “inconştient”, răspundem prin o identificarea sa cu partea
endo a conştiinţei.
Comentând opiniile existente despre inconţtient, Blaga
sesizează “profilul nebulos” al conceptului, care refuză “metode
măsurătoare”, întreţinând prudenţa şi o teamă de o “nouă teologie”.
Proscrierea face din domeniul psihologiei un fel de “cometă fără
coadă” 7 . Popularitatea suspectă a psihanaliştilor, care mobilează
inconştientul cu “refulări” şi “complexe”, precum şi “acaparanta
pasiune” a romanticilor ameninţă inconştientul să devină “manivela
unei flaşnete cu melodii stereotipe”. Lucian Blaga are cutezanţa să
pună o întrebare răscolitoare: “Cum e lăuntric configurat
inconştientul?”. Răspunde: “ni-l închipuim ca o realitate psihică
amplă, cu structuri, de o dinamică şi cu iniţiative proprii, cu funcţii
severe, de o ordine şi de un echilibru lăuntric, graţie cărora el devine
6 L. Gavriliu, op. cit., p. 225.
7 L. Blaga, Orizont şi stil, în Opere filosofice, Editura Minerva, Bucureşti,
1985, p. 81.