Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
real, care se realizează prin mijloace suprarealiste şi avangardiste
cum ar fi: „încrucişarea replicilor cu interlocutori ad-hoc, frazarea
mimat ezitantă, cu suspensii şi zig-zaguri, poticniri şi rupturi
calculate” (Ion Pop), „reveria candid-infantilă, brutalitatea vieţii
imediate” (Al. Cistelecan), „mitologizarea derizoriului” (Mircea
Mihăieş) ori „discursul frust şi denotativ, în defavoarea
metaforizării” (Marin Mincu). Recitind poemele propuse, aş mai
adăuga o dimensiune definitorie a liricii de început a lui L.I. Stoiciu,
de data aceasta de comportament auctorial, pe care aş numi-o
ostentanţia virtuozităţii, ce vrea să însemne dorinţa afişată de a
demonstra celor interesaţi de poezia sa că e capabil să stăpânească în
cel mai înalt grad tehnicile de expresie ale scriiturii moderne. Uite,
pare a zice, încă din poemul incipit, Sângele tău cantoniereaso, mă
pricep de minune la suprarealism, chiar şi în variantă dadaistă:
„sângele tău, cantoniereaso, pe caniculă, iese din/ limitele normale şi
comunică prin/ vase cu lumea cealaltă: pam-param-pam, drept pentru
care/ eu îmi înting tocul, adunat în/ călimară: „că balaurul (din
memorie, cu suliţa/ sfântului gheorghe în burtă) numai/ ce-şi scutură
o dată solzii şi-i ieşiră aripile” – scriu/ la întâmplare… şi tu, imediat,
citeşti/ şi adaugi: di, calule, di/ (di, ecou). Ori, mai departe, mă pricep
de minune să amalgamez genurile în manieră avangardistă: „cioccioc-cioc,
în tâmplă… cine e?/ eu, care tămăduiesc/ bolnavii de
piept, cu o morişcă şi cu o găleată… ce vrei?/ vreau harta cantonului,
n-am somn,/ vreau să văd unde se ascunde moartea ( vulpe)… păi,
bea/ ceai de măciule de mac, dacă nu poţi să dormi/ şi o apă vie, în
aer, se desfăcu în două deodată/ şi mă trezii, ha, păşind peste un/
peşte, semn bun: aici („pe lună, mă”), tata/ îşi sprijină pâinea, neagră
(mare, rotundă) în piept, îi/ face cu cuţitul o cruce şi/ îmi întinde o
felie: că treci la masă…” – Strâns ca o piele azvârlită în foc.
Stihuitorului nu-i este străin nici realismul socialist care cere, ca mai
târziu, în postmodernism, exhibarea eului creator: „…în vara
ultimului an de liceu,/ în 1967, liviu/ ioan/ stoiciu a dat corigenţe la
istorie şi la/ limba rusă…” – Borcanele cu şerpi, ori “…am 22 de
ani de acum şi/ mă gândesc la sinucidere,/ la droguri şi la coji de
banane aruncate în calea/ zebrei de la circul particular, marcată cu
iniţiala pi, 3,14” – La baia de abur. Notaţia de rerporter coboară în
real până la nivelul termenilor tehnici: "…şi jos, tot/ tiparele de linie
30