Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

275
Archaeologica
au fost transportate în capitala Imperiului Habsburgic (unele se
găsesc şi acum alături de alte valori arheologice transilvănene).
Cum istoria se repetă suntem vrând, nevrând martori ai unor
fenomene ce ar trebui să ne pună pe gânduri.
Sunt vizate, chiar sub ochii noştri, cetăţile şi aşezările dacice
de la Craiva (Piatra Craivii), Căpâlna (de aici există deja probe
despre braconarea unui colan din aur, creaţie ca şi brăţările
hunedorene ale artei auro-argintarilor daci) sau Cetea. Mai mult,
perigheze recente pe terasele fortificaţiei de la Cugir, ori pe
mamelonul pe care se înalţă castrul de marş de la Ighiu – punct
Măgulici (edificat în vremea campaniilor militare de la începutul
secolului II d.Chr.) ne-au dovedit că şi pe aici (gropile căutătorilor
stau dovadă) au trecut „iubitorii de arginţi” (fie ei dolari sau euro).
Ce să mai vorbim despre oraşul roman suprapus astăzi de cartierul
Partoş (Municipium – Colonia Aurelia Apulensis) unde recent, un
pretins sculptor contemporan a intoxicat mass-media locală şi
centrală cu ideea că el ar fi autorul unui portret juvenil din marmură
de Bucova (expertizele de specialitate au dovedit autenticitatea
romană a artefactului) şi că, mai mult, dacă ar avea câteva kilograme
de aur ar putea să execute brăţări spiralate ca cele recuperate din
zona capitalei Daciei preromane.
Rândurile din faţă continuă semnalele de alarmă pe care leam
tras în anii precedenţi. Sunt convins, ca şi colegii mei arheologi,
că odată şi odată, vom fi auziţi şi că măsurile chiar şi drastice, vor
trebui aplicate nu doar pe hârtie. Cu toate succesele înregistrate în
reîntregirea patrimoniului arheologic suntem departe de a fi
mulţumiţi. O vorbă germană spunea „orice început este greu”, un
început ce trebuie continuat prin stoparea unei practici ce nu duce la
salvarea valorilor arheologice ci la pierderea acestor identităţi
istorice şi culturale.