Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
momentul morţii? 37 . Pe de altă parte, tot în această perioadă, o dată
cu Thomas Willis, medicul care evidenţiază perechea manie-depresie
ce se constituie ca un ciclu repetitiv în care o stare urmează celeilalte
excluzându-se reciproc, sinuciderea intră în raza medicinii.
Sinucigaşul poate fi şi o victimă a bolii, nu doar a diavolului. Mai
ales dacă el aparţine mediului clerical şi chiar nobiliar. În acest caz,
sinucigaşului nu i se mai intentează clasicul proces post-mortem. Ca
şi în Evul Mediu, duelul funcţionează tot ca substitut suicidar. La fel
şi spiritualitatea neantizării, care se traduce prin aspiraţia spre
moarte fără trecerea pragurilor către aceasta (a fi în lume fără a fi al
lumii). În plus, în literatură se dezvoltă ideea sinuciderii din dragoste,
când aceasta este imposibilă (Racine, Corneille). Secolul Luminilor
naşte mitul maladiei engleze (George Cheyne: The english Malady,
1773), datorat determinismului climatic, la modă în acea perioadă.
Mitul va înceta să devină credibil numai când statisticile moderne
vor apărea. Cuvântul Suicid ia viaţă abia acum. Prima folosire apare
în opera englezului Sir Thomas Browne, Religio medici, apărută în
1642. Autorul dorea să distingă self-kilingul-ul creştin, total
condamnabil, de „suicidum-ul” păgân a lui Cato 38 . În Franţa e adus
de abatele Prevost, dar nu se impune decât la mijlocul secolului al
XVIII-lea, sub forma redundantă se suicider, care indică evident că
nu se reuşise desprinderea de ideea de crimă împotriva propriei
persoane 39 . Deşi se credea că numărul sinuciderilor era mult mai
mare în Anglia acelor vremuri, faptul era doar o exagerare şi se
datora dezvoltării presei şi totodată creşterii masive a populaţiei
londoneze, care s-a dublat între 1650 şi 1750. Prin intermediul
presei, sinuciderea devine cu precădere o problemă socială. În acelaşi
timp, e posibil ca o oarecare creştere a numărului de sinucideri să fi
existat, deoarece familia tradiţională dădea primele semne de
dezintegrare şi acest lucru era într-adevăr mai pronunţat în Anglia.
Indulgenţa creşte atât faţă de sinuciderile nobililor, cât şi faţă de cele
ale nevoiaşilor. Tratatele împotriva sinuciderii se înmulţesc. Dar
multe dintre ele renunţă la argumente religioase, operând doar cu
37 Ibidem, p. 145
38 Ibidem, p. 194.
39 Ibidem, p. 195.
184