Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
personaje obişnuite, ancorate în mundan şi prozaic, neavând nimic de
erou în el ci reprezentând mulţimea. Kuzma poate fi oricare dintre
noi la un moment dat sau noi putem fi Kuzma oricând, dacă
circumstanţele o îngăduie. Tocmai acici se naşte şi opoziţia dintre „a
fi” – interiorul, sentimentul, nevoia de dragoste – şi „a avea” –
exteriorul, societatea, norma.
Capitolele Zodia Mankurtului şi A treisprezecea zodie
tratează în mod desfăşurat romanul lui Cinghiz Aitmatov – O zi mai
lungă decât veacul. Roman complex, acesta poate fi interpretat pe
două trepte de lectură: socială şi politică, dar poate fi privit – şi chiar
este – un roman S.F. în care personajele umane acţionaeză mecanic
iar cele extraterestre vor să ajute omenirea însă sunt respinse. Cheia
interpretării operei o reprezintă legenda mankurtului potrivit căreia
un tânăr e răpit de un trib sălbatic şi transformat în mankurt – i.e.
rob, sclav –, privat de memorie prin aplicarea unui tratament crud:
punerea pe cap a unei piei de cămilă proaspăt jupuită care, odată
uscată, rămâne lipită de ţeastă. În cazul în care cobaiul nu moare el
va rămâne totuşi cu ea lipită de cap şi îşi va pierde memoria fiind
apoi instruit să ucidă pe oricine se apropie de el de frică de a nu i se
lua „căciula”. Însă mama tânărului cu pricina îl caută şi decide să îl
ia acasă dar e alungată de trib şi numită duşman iar fiul, care nu îşi
mai recunoaşte mama, e trimis să o ucidă cu săgeţi. Locul de
îngropare a mamei a devenit apoi un cimitir sfânt al stepei în care se
petrece acţiunea romanului. Aceasta este în fond o metaforă a uitării,
a pierderii identităţii într-o lume care tinde spre automatism. Aflăm
şi o critică asupra superficialităţii societăţii autohtone care se lasă
pradă prejudecăţilor chiar şi atunci când vine vorba de literatură –
ignorarea literaturilor minore, din culturi minore aclamându-i în
schimb pe cei faimoşi. De aceea scriitorii din fostul lagăr comunist
au meritul de a oferi o viziune originală, autentică asupra societăţii
de criză ideologică pe care au trăit-o şi experimentat-o. Astfel
literatura Estului se constituie ca o memorie a umanităţii care
înregistrează atrocităţile sistemuluii totalitar iar fenomenul
mankurtizării reprezintă încercarea Occidentului de a ne face să
uităm timpul petrecut sub ocupaţia comunistă. Ceea ce defineşte
romanul lui Aitmatov e un topos al centrului, simplitatea conduitei
literare, similaritatea cu Ulysses al lui James Joyce dar şi relaţia
14