Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

115
Repere literare
vîrsta adolescenţei, toţi oamenii sunt poeţi, dar majoritatea se
vindecă odată cu trecerea ei. Ca să rămîi poet, trebuie să existe o
prelungire a adolescenţei în maturitate. Aşa au fost romanticii,
simboliştii, expresioniştii, dar şi avangardiştii. Nişte adolescenţi
întîrziaţi, care au resimţit starea poetică drept revoltă împotriva lumii
şi a poeziei înseşi, pînă cînd demonul creaţiei i-a devastat. La mine
devastarea s-a produs lent, fără mari drame, ca o exorcizare. Acum,
acel Altul din celebra butadă a adolescentului Rimbaud, “je est un
autre”, nu mai este decît amintire dintr-un anotimp în infern. Mi-era
mai bine acolo, recunosc.
- De câte ori ai rescris volumul de debut, dacă l-ai rescris?
- Volumul Seară adolescentină a fost încropit din poeziile scrise în
ultimele clase de liceu şi pe parcursul studenţiei. Poemele au fost
lucrate, dar fără migală, pentru că prea multă calofilie ar fi distrus
spontaneitatea. Voiam să scriu o poezie genuină ca Bacovia,
Rimbaud sau Trakl, dar din cauza unei timorări interioare n-am
îndrăznit să merg prea departe. Emoţia spontană este exprimată
uneori facil sau se risipeşte sub o mulţime de clişee pe care, fără
conştiinţa critică de la maturitate, n-am ştiut să le ocolesc/ elimin. Iar
în al doilea volum, Secolul sfîrşeşte într-o duminică, mult mai
construit şi livresc, am abandonat această cale, spre regretul meu de
azi.
„Nu există însă titlu perfect. Un poet ca Mircea Ivănescu a
preferat să-şi intituleze volumele: “Poesii”, “Alte poesii”,
“Poesii nouă” etc., relativizînd importanţa titlului şi
lăsîndu-i cititorului libertatea de lectură.”
- Ca orice poet ai avut nelinişti, privind viitorul volumului; când a
început să-ţi dispară neliniştea în privinţa valorii lui?
- Am fost foarte bucuros cînd am aflat de primirea premiului de
debut la concursul de manuscrise al editurii “Albatros”. Apoi m-a
încolţit neliniştea. Aci mi se părea bun, aci slab, inconsistent. După