Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

227
Teme la alegere
despre Radu Stanca. N-a mai apucat s-o facă pentru că, nu mult după
aceea, şi-a oprit pentru totdeauna preumblările.
Rodnice, tinere şi frumoase vremuri!
Începusem deja a fi cât de cât cunoscuţi, şi pe plan judeţean, şi pe
plan naţional. Ieşiserăm în lume atât prin imaginile trimise pe
ecranele cinematografelor ori ale televizoarelor cât şi direct pe scenă
cu formaţiile care creşteau cu zi ce trecea, mai cu seamă calitativ.
Câştigasem cu obiceiul filmat („Butea”) locul I pe judeţ la concursul
formaţiilor artistice de amatori, iar cu „Cântecul vârstelor”(o suită de
datini şi cântece specifice fiecărei vârste) locul al doilea pe ţară, în
cadrul aceluiaşi concurs, la Bistriţa (în 1985). Festivalul „Datină
străbună pe Secaş”(ajuns acum la a XV a ediţie, cu pornire din anul
1972, dar întrerupt o vreme, antrenând formaţii şi lume tot mai multă
din întreaga Ţară a Secaşelor) a răspândit, cel puţin în judeţele Alba
şi Sibiu, faima cântecului, jocului, portului şi datinei străbune de pe
aceste meleaguri ale Secaşelor. Venise pe la noi şi Zamfir Dejeu de
la Radio Cluj ca să preia acest spectacol, ca mai apoi să fim cercetaţi
rând pe rând de alte feţe şi nume sonore în folcloristica românească:
Elise Stan, Niculina Merceanu, Eugenia Florea, Maria Tănase Marin,
Mărioara Morărescu, Ioan Bocşa, Ionel Haplea ori mai tinerii
Marinela Baba, Alina Pinca, Nicolae Rusan, Vlad Postolea şi atâţia
alţii, fiecare culegând şi ducând în lume comori din comorile locului
(inclusiv cărţi şi studii consacrate folclorului secăşean). Fiecare
venire, fiecare acţiune pregătită într-acest scop, şi-ar avea o istorie a
ei, cu bune şi rele, cu poticneli ce-ncercau să pună în umbră tot ce sar
fi put
ut, finalul fiind totuşi izbânditor, spre cinstea celor ce au izvodit
asemenea valori şi a celora ce pe moment le valorificau. S-ar naşte o
istorie întreagă oprindu-ne asupra tuturor celor realizate, timpul şi
spaţiul neîngăduindu-ne însă a o face acum. Renunţăm, nu fără păreri
de rău, ştiut fiind faptul că tot mai puţin se cunosc de către cei tineri
împlinirile de până mai ieri ale celora ce au pus suflet şi pasiune, fie
el popor de rând, intelectuali ori specialişti ai locului, fie personalităţi
de marcă venite din afară. Şi asta pe vremea când căminele culturale
îşi mai trăiau încă viaţa, când lumea le cerceta nu doar pentru pomeni