Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
necunoscuţi marelui public. M-am abţinut să fac ierarhii din cauză că
operele optzeciştilor sunt încă în curs de realizare. Sînt însă conştient
că, la fel ca şi în cazul altor generaţii, din generaţia ’80 rămîn vreo 4-
5 poeţi. Dintre optzecişti, cred că am afinităţi cu Mariana Marin şi
Ion Mureşan, care scriu o poezie confesivă, genuină, aşa cum visam
şi eu în anii debutului.
- Şi o continuare a întrebării: Cât cântăreşte aventura personală în
validarea succesului?
- Succesul unor poeţi se datorează şi mitului creat în jurul lor de
alţii sau chiar de ei înşişi. Iar la originea oricărui mit stă, cum bine
zici, o aventură personală, fie existenţială, fie artistică.
„Conştiinţa apartenenţei la o generaţie a fost, pentru
optzecişti, o formă de rezistenţă la comunizarea gîndirii şi
de a impune un nou sistem de valori.”
- Ce rol joacă generaţia (’80) în acest sens? Te-ai fi putut forma şi
în afara ei?
- Conştiinţa apartenenţei la o generaţie a fost, pentru optzecişti, o
formă de rezistenţă la comunizarea gîndirii şi de a impune un nou
sistem de valori. Dar opera literară nu-i o creaţie colectivă, ci
individuală. Eu m-am format în cadrul generaţiei, fără să fiu un
militant. Nu mi-a plăcut să cînt în cor, pentru că am crezut în vocea
mea distinctă. Ieşind din cor, vocea mea s-a auzit în surdină, dar
distinctă. M-a durut însă cînd Al. Muşina m-a introdus în Antologia
poeziei generaţiei ’80 la şi alţii, iar Mircea Cărtărescu, în
Postmodernismul românesc, nici nu mă aminteşte. În general, sînt
bine cotat în generaţia mea. Dar uneori absenţa spune mai mult decît
prezenţa. În dicţionarele de scriitori apărute în ultimul timp ocup şi
eu loc, modest, dar încep a fi luat în seamă şi de scriitori din alte
generaţii.
122