Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
voia marii preotese a cumanilor, Ada, care pretinde că se trage din
neamul biblicului Cain. Forţa acestor femei-vrăjitoare este
redutabilă, din moment ce lor li se atribuie orchestrarea atacului tătar
asupra ţării ungureşti, ca răzbunare pentru alungarea din ea a
cumanilor, în mod ruşinos… Cavaleria cumană se întoarce până la
urmă ca să întărească armata ungară, dar cu pretenţii şi condiţii -
principele Ştefan, fiul regelui ungur Bela al IV-lea se căsătoreşte cu
prinţesa cumană Elisabeta iar Voivodatul Mureşului şi al Târnavelor
este dat regelui cumanilor Kuythen.
Simţind cu un instinct de prozator exersat în bune lecturi că
orice scenă de ev mediu ar fi greu de metrizat şi explicitat prin epic,
autorul exploatează excesiv fantasticul rezultat din jocul preoteselor
cumane cu spiritele inepuizabile – contele Baracsai, de exemplu,
devine câine şi lup, alungat cu mătura şi cu „Chii!” tocmai de o
slujnică de-a sa din cetatea Bălgradului. Cursorul timpului alunecă
impasibil înainte, dar şi înapoi – oile de la o stână dispar întâi ca
apoi, urmărind tristeţea ciobăniţei, să se releve hoţia lor.
Dar până ca autorul să evadeze iremediabil în pâcla răpitoare
a fantasticului şi miraculosului, avem a ne pierde în alte pânze albe
ale unui ev mediu filmat cu interes şi mare exigenţă: „Bătrâna
(crăiasa Ana Craiva n.n.) ţinea ochii închişi şi toiagul ridicat. O pâclă
deasă ascunzând statura ei firavă de ochii curioşi ai lui Ghoerghe,
care o pândea din hinteu.” „Armăsarul a fornăit uşor, pieptul îi
sângera, la fiecare pas o tăietură lungă, adâncă arunca stropi mari de
sânge.” Un alt armăsar, care mânca încă jăratec la micul dejun îşi
întâlneşte iapa albă preferată şi începe să o curteze cu emoţia sa
animală plimbându-şi botul pe coama ei, în timp ce înăuntru,
stăpânul său îmbrăţişează o femeie necunoscută şi extrem de
disponibilă – autorul este deja pe prima treaptă a celeilalte lumi,
începe să cocheteze cu legile fizicii noului tărâm. „Strigătul ei se
împreună cu nechezatul iepei, sparge liniştea nopţii, sparge norii
eliberând luna şi duhurile din jurul ei.”
Psihologia de ev mediu a oştenilor care apără cetatea crăiesei
Ana Craiva, cu convingerea fiecăruia că va învinge indiscutabil întro
încăierare corp la corp pe oricine din tabăra duşmană este bine
stăpânită – scena în care apărătorii cetăţii româneşti îi alungă pe solii
cumani pedepsindu-i pentru aroganţa vorbelor cu râsete pe măsură şi
54