Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

159
Teme la alegere
că un impotent a avut o asemenea forţă generatoare de semeni încât a
umplut lumea cu fiii săi”. Într-adevăr, surprinzătoare forţă genezică
din partea unui „impotent”!
De altfel, o observaţie a lui Benedetto Croce, pe marginea unei
fraze de Mallarmé, ne îngăduie să pătrundem mai adânc în doctrina
filosofului napolitan despre poezie. Această plasare, într-una din
postilele sale la Poesia, o refutare a cunoscutei teze mallarméene:
„on ne fait pas de la poésie avec des idées, mais avec des mots”. Or,
Croce, consideră că poezia nu se face nici din cuvinte, nici din idei
sau concepte, ci din poezia însăşi, înţelegând prin aceasta „acea
creaţie care este totodată, în însuşi momentul creaţiei, cuvânt viu”.
Termenul de „cuvânt viu”, îndeajuns de vag, nu poate fi înţeles
decât prin prisma semnificaţiei pe care Benedetto Croce o atribuie
expresiei poetice. Folosind un termen al filosofului, spunem că
expresia poetică e o teoreză. Deşi transfigurează sentimentul, această
expresie e radical deosebită de orice afect, ca şi de expresia oricărui
sentiment. Ştim că, după Croce, noi nu cunoaştem decât intuiţii
exprimate. Legătura dintre intuiţie şi expresie (fundamentală în
filosofia sa) este una structurală. „Orice intuiţie adevărată sau
reprezentare este totodată expresie. Ceea ce nu se obiectivează într-o
expresie nu e intuiţie sau reprezentare, ci senzaţie şi natură. Spiritul
nu intuieşte decât făcând, formând, exprimând. Cine separă intuiţia
de expresie nu reuşeşte niciodată să le lege între ele. Activitatea
intuitivă intuieşte în măsura în care exprimă”. Pe plan
epistemologic, intuiţia şi expresia sunt unite placentar.
Revenind la expresia poetică, putem spune că aceasta fiind,
esenţial, cunoaştere, ea leagă particularul de universal. Cunoaştere
intuitivă, fireşte, nu logică prin imaginaţie, nu prin intelect. Dar nu
numai cunoaşterea individualului (cum caracterizează Croce, în
Estetica, cunoaşterea intuitivă), nici numai a lucrurilor considerate
fiecare în parte, ci având o pecete caracteristică de universalitate şi
de totalitate. Aici sesizăm, dacă nu o contradicţie în gândirea
filosofului italian, un progres, o completare a refecţiilor din Estetica
prin cele din Poezia. Căci, în analiza expresiei poetice remarcăm
accentul pus pe totalitate. Pe când sentimentul aderă la particular, se
desfăşoară în fatala unilateralitate a pasiunii, poezia prin plenitudinea
imaginii face să comunice particularul cu universalul, cu totalul. Nu