Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
Marina Ţvetaieva
Casa de pe Pimen Bătrânul
--------
După Nervi, fratele şi sora au început să moară.
Nu dintr-o dată. La noi, în străinătate, a ajuns zvonul că au fost
duşi de tatăl lor la Spasskoe. Că-i hrăneşte acolo cu fulgi de ovăz şi îi
obligă să doarmă cu fereastra deschisă. „Ce să spun (mama cu
scrisoarea în mână), şi fulgii de ovăz, şi geamul deschis sunt
folositoare, dar – umezeala… Căci Spasskoe stă pe o mlaştină… Şi
n-ar fi fost mai simplu, în Crimeea?” Dar în Crimeea (presupusele
argumentele ale Bătrânului Pimen) nu puteau fi lăsaţi singuri: din
nou se vor îndrăgosti cu toţii de Nadia, şi dacă şi exemplarului
Serioja îi suceşte capul vreo otreapă? Iar ca mama să meargă cu ei –
însemna să lase totul baltă. Totul – casa, adică. Iar casa însemna
cuferele. În grija cui să rămână ele? A micii menajere nemţoaice? Ea
însăşi este încă prea tânără. Cum s-o scoată la capăt? E în stare
numai să se uite, cu ochii ei albaştri speriaţi, fără să clipească, la
toată lumea, şi, în special, la Serioja, care n-a supărat nici măcar o
muscă vreodată… Cum să-i ţină în frâu pe jupâneasa hoţomancă, pe
portarul viclean, pe beţivanca-bucătăreasă şi pe toţi consătenii şi
rubedeniile lor – toată haita aia de jefuitori? În afară de asta, Crimeea
înseamnă – două familii. Şi cine va mai servi atunci ceaiul în vinerile
savante, acasă la D.I. Olia? Păi şi pe lângă Olia ar trebui pusă a
134