Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

195
Teme la alegere
tras o mamă de bătaie, un regiment trece pe la colţul străzii” 66 . Prima
scenă a celui de-al treilea act ne readuce iar: „Cînd tatăl meu mi-a dat
o mamă de bătaie m-am înrolat…” 67 . Puţin mai departe, în scena a
patra: „Cînd mi-am pierdut fecioria m-am îmbătat” 68 .
Potrivit tehnicii variaţiunii, aceste fraze uşor modificate dar
avînd conţinut quasi identic se repetă la începutul fiecărui act şi
aceasta încă de la prima scenă. Spre deosebire de romanul diderotian,
cele trei istorisiri se intrepătrund încă din primul act potrivit
principiului polifoniei.
Numele de Agathe este pronunţat din prima scenă, Stăpînul
luîndu-l drept termen de comparaţie cînd Jacques descrie alte femei.
Cele două cupluri, Bigre şi Justine, Agathe şi Cavalerul de Saint-
Ouen apar, în acelaşi timp, de o parte şi de alta a scenei, în vreme ce
în roman povestea Stăpînului este istorisită la sfîrşit, ca o justificare
poate. Tipul de reprezentaţie ales de Kundera permite un alt gen de
deplasare : scena dispunînd de o parte înaltă şi de una joasă, Jacques
vorbeşte cu Stăpînul în timpul sau imediat după experienţa cu Justine
din „pod”, adică din partea supraînălţată (scena 3).
Declaraţia de nevinovăţie adresată de Justine lui Bigre se
desfăşoară în paralel cu urmarea discuţiei dintre Stăpîn şi Saint-
Ouen. Este vorba de un „dialog încrucişat” (scena 5) ce indică faptul
că o povestire este ilustrarea celeilalte, replicile putînd fi uneori
valabile atît pentru unii cît şi pentru ceilalţi:
JUSTINE : Jur că nici măcar nu m-a atins!
BIGRE-FIUL : Mincinoaso!
STĂPÎNUL : Cum ai putut?
BIGRE-FIUL : Cu ticălosul ăsta!
Justine izbucneşte în plîns.
SAINT-OUEN: Cum am putut? Pentru că sînt cel mai infam
din cîţi există sub soare! Îmi este prieten cel mai bun dintre
oameni iar eu îl trădez cu josnicie. Mă întrebi de ce? Pentru
că sînt un ticălos! Doar un ticălos!
66 Ibid., p. 64.
67 Ibid., p. 99.
68 Ibid., p. 114.