Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

141
Traduttore – Traditore?
înseamnă că nici frumuseţea, nici nefrumuseţea nu se iau în
seamă… Exact aşa, de parcă de pe atunci aş fi ştiut ceea ce ştiu acum
atât de irecuzabil, de neclintit, de triumfător: că acolo – voi ieşi cu
dibăcie din încurcătură. Şi ultima premoniţie a oamenilor cu zicalele
lor cele mai sincere despre câine şi leu, piţigoi şi cocor, catârgiu şi
ţar – ştiam că în iubirea aceasta nu voi avea concurenţi.
Ce e în dragoste lucrul cel mai important? Să ştii şi să
tăinuieşti. Să ştii despre cel iubit şi să tăinuieşti că iubeşti. Uneori să
tăinuieşti (ruşinea) îl biruieşte pe să ştii (pasiunea). Pasiunea tainei –
pasiunea realităţii. Aşa s-a întâmplat şi cu mine. Pentru mine era
insuportabil să vorbesc despre Nadia şi insuportabil să nu ştiu de ea.
Dar şi mai insuportabil decât să n-o ştiu, era s-o numesc. Trăiam ca
un cerşetor sfios, din pomenile întâmplătoare, ca mai apoi, după ceam
crescut, în Revoluţie, din pomenile muzicii, pe stradă, noaptea,
pe sub ferestre străine. (Aşa, de pildă, o dată, pe Arbat, de la o
fereastră, noaptea, „mi s-a dat” de pomană Rahmaninov – chiar pe
Rahmaninov.) Trăiam prin vorbele întâmplătoare despre ea, fără ale
mele, care le sugerau. Voi spune mai mult: imediat ce tata începea, în
lungile noastre plimbări printre brazi (iar mama zăcea, zăcea, zăcea
tot timpul, era ultima ei vară, deja zâcândă, deja pe sub brazi),
aşadar, imediat ce începea tata să ne povestească orice despre
cealaltă, eu îl abăteam prin câte o întrebare indirectă, ce sustrăgea, ce
distrăgea de la amănuntele bolii şi de la cea iubită, cu un soi de
şiretenie incredibilă, nefirească pentru mine, dar care totuşi îmi
reuşea. În felul acesta, eu, încă de tot micuţă, mă rugam lui
Dumnezeu, în dimineaţa Ajunului de Crăciun, ca seara să nu fie încă
bradul pe care-l aşteptam până la nebunie, bradul prin care trăiam.
Tot aşa, mai în vârstă fiind, tăiam încă de la primele cuvinte, printrun
şiretlic sau vreo glumă, declaraţia de dragoste al cărei sfârşit, se
întâmpla, să nu-l mai aud apoi niciodată.
Ce o atrăgea pe această tânără moartă dintr-o asemenea
depărtare, din cimitirul Novodevicie, în Schwarzwald (şi mai
departe), spre mine, o fetiţă mică, pe care o cunoscuse atât de puţin?
Căci de-abia acum văd eu că iubirea mea era de fapt voinţa ei, că ea
8 Ibidem: „Şi aceste făpturi cereşti / Nu întreabă de-i bărbat sau femeie” (în germană în
original).