Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
Blaga spune că “inconştientul este partea genială din fiecare
muritor”, este demonul “care făureşte, inventează”, iar dacă aş fi
sculptor, continuă filosoful, aş modela “Templul inconştientului”, un
demon, “ceva păgân”, care să exprime “un nemărginit belşug de
putere creatoare”. În alt loc 4 , psihanalistul din Blaga afirmă: “Nimic
nu este în inconştient, ce n-a fost înainte în conştiinţă, afară de
inconştientul însuşi” 5 . Parafrazând pe J. Locke şi Leibnitz, Blaga
aduce o completare textuală care dă inconştientului şansa autorităţii.
Dar ce se înţelege, totuşi, prin conştient şi prin inconştient,
termeni extrem de bogaţi în semnificaţii şi dificil de cuprins într-o
definiţie. Conştientul aparţine – evident – familie lexicale din care
face parte “conştiinţa”, un concept mult mai “popular” şi mai
voluntar în limbaj. Ce este conştiinţa? Lucian Blaga nu a acordat
atenţie conştiinţei şi n-a lăsat conceptul să-i zgândăre neliniştile, dar
are expresii prin care o identifică drept “o mică flacără invizibilă”,
“autoconfidenţă”, “reflectare obiectivă a lumii”, “o logică a acţiunii
umane” ş.a.m.d. Literatura psihologică (Janet, Zazzo, Leontiev,
James, Sillamy, Köhler etc.) apreciază conştiinţa ca “un raport fără
suport”, unde nu poate pătrunde “fiziologia”, ci doar speculaţiile
logicii. Conştiinţa este “un sistem” cu două componente:
ectoconştiinţa (partea activă, de conştienţă, veghea cu care
organismul filtrează stimulii din interiorul şi exteriorul său, prin
folosirea raţiunii) şi endoconştiinţa (partea latentă, caleidoscodică,
zona fantazărilor onirice, ale refulărilor şi subliminărilor, “un fel de
cimitir al vieţii psihice”, o casă de detenţie a impulsurilor oprite de
decenţa apartenenţei la o conştiinţă colectivă). Conştiinţa – şi
insistăm poate prea mult, chiar şi pentru că adeseori inconştientul i-a
devenit antonim – înseamnă gândire logică, dar şi “a avea senzaţii”:
“capacitatea omului de a atribui sentimente activităţilor mentale” (K.
Popper, D. Dennett, A. Allport).
inconştient” (1935). Din acest punct de vedere, I. Bădescu, în volumul
Noologia (2002) defineşte noologia ca „ordine spirituală a lumii mutată în
cuvântul explicativ”. Este ştiinţă interdisciplinară, care unifică învăţăturile
teologiei cu antropologia şi sociologia...într-un exerciţiu înnoit şi înnoitor al
cunoaşterii însăşi” (p. XXVII).
4 Lucian Blaga, Trilogia culturii, p. 21.
5 Ibidem, p. 15.
164