Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
anume venea către mine, umbla după mine prin munţii îmblăniţi ai
Pădurii Negre, ea anume mă ademenea încetişor şi stăruitor în spuma
Niagarei locale – un pârâu mic, rece, adânc şi clocotitor, ce se
întrerupea, aşa ca viaţa. Ea mă silea să nu spun despre ea nimic
nimănui, dar în special mamei. Ea mă privea din orice chip drăgălaş,
fierbinte, de femeie, din fotoliul sanatoriului. Ea a fost aceea care,
folosindu-se de miopia mea, m-a silit să mă îndrăgostesc de o tânără
bolnavă, un schimb între asemănare şi neasemănare, între vrăjire şi
dezamăgire, mai pe şleau spus: transmiţându-se mie prin contrastul
inevitabil în favoarea ei. Îndrăgostirea, în condiţiile cinstei mele de
atunci şi dintotdeauna: neînfricarea conştientizării şi numirii ei, n-am
resimţit-o nici o clipă ca fiind o trădare: numai o substituire – şi încă
ce dureroasă!
Voi spune mai mult: era de parcă tânăra dispărută îmi
transmisese mie întreaga roşeală a obrajilor ei, rămasă neconsumată,
căci, îndată ce careva spunea: „Sărmana Nadia!” – sau mama,
privind-o pe camarada ei 9 (chiar aceea!): „Mă tem că va muri şi ea ca
Nadia”, – eu, ca un arc ce se destinde, sărind nu de pe scaun, ci
sărind din mine, porneam deja „după o carte” sau „după un băţ”,
ştiind că, dacă mai stau o clipă, nu voi mai fi în stare, cu nici un chip,
prin nici o voinţă, să-mi reţin roşeaţa din obraji: incendiul!
Dragostea-i oarbă? Dar cât de orbi sunt oamenii faţă de ea! Aşa, nici
măcar mama nu mi-a ghicit taina – pe frunte înscrisă! – vorbindu-mi
îngrijorată, după ce mă întorceam: „Ce mişcări bruşte ai! La
jumătatea cuvântului… Păi aşa poţi speria lumea. O carte… Un
băţ… Că doar nu arde!” Ba nu, arde.
…De ce nu pe Serioja (l-am iubit)? Dragostea pocăită a
copilăriei mele timpurii? De ce cu moartea lui m-am împăcat, am
acceptat-o – aşa ca toţi?
Păi pentru că Serioja însuşi se resemnase, iar Nadia – nu.
Pentru că Serioja nu mai voise să trăiască, iar Nadia – da.
Pentru că Serioja a murit cu totul, iar Nadia – nu. El a plecat
de tot, cu tot ceea ce purta în sine, iar Nadia, cu tot ceea ce purta în
sine – ceea ce zvâcnea în ea! – nu s-a despărţit, ci a rămas cu totul.
9 Soţia nelegitimă a compozitorului Skriabin, T.F. Schlozer (1883–1922); în perioada 1921–
1922, Ţvetaieva fusese prietenă cu ea.
142