Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
prezinte ceva, chiar dacă nu ceea ce ar fi prezentat Nănaşul – aşa că
face apel şi la spectatori (în realitate actori şi ei), iar printre spectatori
se va număra şi singurul personaj cu o identitate definită ceva mai
mult – Bătrânelul, pe numele său, Nelu Popa. Fără a intra în
subiectul piesei, spunem doar că şi pe scenă, dincolo de planul
întregii piese, se desfăşoară un experiment, anume unul de întoarceri
succesive în timp, posibile graţie unor maşinării deloc complicate,
dar cu o funcţionalitate uimitoare. Cu grijă ca maşinile, trei la număr,
să nu fie forţate dincolo de posibilităţile lor tehnico-fantastice,
actorul dirijează câteva călătorii, spre deliciul în principal al
Bătrânelului, prin care scoate la iveală ceea ce, practic, în teatrul
clasic nu ar fi posibil: multiple feţe ale aceluiaşi personaj – asta dacă
acceptăm că cel de pe scenă poate fi legitimat, cu acte cu tot, drept
personaj, altminteri el cade în condiţia de spectator sau chiar
cetăţean, cădere cu consecinţe cât se poate de interesante, aşa cum
vom vedea.
Ideea întoarcerii în timp, pe perioade limitate desigur, nu este
una nouă şi nici revoluţionară. Arta a exploatat acest vis de a zbura în
contra unui fenomen (a unei dimensiuni) în fapt necunoscut, dincolo
de simpla convenţie a existenţei şi a percepţiei sale (în mod relativ
rudimentar), suficient de mult încât simpla joacă cu maşina timpului
să nu mai fie un subiect bun. Să ne întoarcem în timp, rămâne
tentant, chiar şi în cadrul ficţiunii, dar unde? Oriunde am face-o,
motivul ar rămâne în general acelaşi – trăirea unor experienţe
imposibile altfel, sau altfel plicticoase, în condiţiile unor simulări,
oricât de fidele (surogatul rămâne surogat…). Şi atunci de unde
inedit într-o asemenea întoarcere (şi mai ales cu ce scop, dincolo de
“amorul artei”)? Un răspuns valid ne oferă Nănaşul: întorcându-ne,
trecând peste un prag temporal care pentru noi a însemnat o
schimbare la faţă a României, putem descoperi persoana din spatele
personajului sau…. Invers, depinde când a fost jucat rolul.
Plonjând puţin în istorie – deşi discuţia se poate canaliza şi în
afara ei, analizând lucrurile în abstracto – nu putem să nu observăm
că prăbuşirea sistemului comunist la noi a însemnat indiscutabil şi o
prăbuşire a măştilor; sau, pentru că inversa teoriei este şi ea valabilă,
momentul ridicării măştilor din ţărână şi potrivirea lor pe chipul ridat
şi crispat. Dar o întoarcere în timp nu ne poate oferi, teoretic decât
22