Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

89
Voci din Exil
război mondial şi instaurarea dictaturii comuniste în România?
Dan Culcer: Nu cred că există o literatură a exilului. Cred că
există scriitori exilaţi, expatriaţi, care au ştiut uneori să scrie chiar
despre acest exil. Veţi observa că materia exilului este secundară, că
totuşi se scrie din exterior despre o realitate/materie de ficţionare/ pe
care scriitorul expatriat o ştie mai bine, despre şi din care scrie. Toţi
cei care scriu în română aparţin literaturii române. Scriitorii români
care scriu în altă limbă se iluzionează că aparţin acelei literaturi. Nu
cunosc caz de integrare, de recunoaştere totală a unui «metec» în
literatura franceză. Originea îi va recupera mereu.
Cornel Nistea: Ce pericole ameninţă scriitorul român şi
literatura română de azi? Este scriitorul român de acasă şi din exil
liber cu adevărat?
Dan Culcer: Nu există o liberate dată, ci doar o libertate
cucerită. Eşti liber dacă te simţi liber şi vrei să rămîi liber, adică dacă
faci efortul de a reduce la minimum dependenţa ta de sistemul social,
măcar atunci cînd scrii. Cel mai mare pericol este conformismul şi
oportunismul generat de mirosul banului. Ca şi în 1950. Atunci
momeala erau imensele premii de stat şi casele de creaţie. Acum
bursele, funcţiile, subvenţiile, mecenatele.
Cornel Nistea: Există o bună relaţie între scriitorii români
din diaspora şi Uniunea Scriitorilor din România? Oare n-ar putea fi
ea ameliorată?
Dan Culcer: Nu ştiu să răspund în general la o întrebare prea
generală. Înainte de Zaveră -aşa numesc eu evenimentele din
decembrie 1989, luptă pentru Adevăr care nu s-a încheiat încă- am
fost cîţiva ani membru al Comisiei de Cenzori, sub doi preşedinţi.
Ultimul fiind desigur Dumitru Radu Popescu, un şiret paraboloid.
Slugă la doi stăpîni. Protestasem printr-o epistolă în legătură cu
modul în care era condusă ilegal Uniunea de către un preşedinte care
îşi depăşise demult mandatul şi care accepta să rămînă preşedinte, -în
loc să demisioneze aşa cum ar fi fost onorabil-, fiindcă îi cereau asta
partinicii săi colegi de faptă comunistă, membrii Comitetului Central
al PCR. Că nu fusese un om cinstit o probează ambiguitatea lucrării
sale ceţăneşti, şi cu p… în p… şi cu sufletul în rai, adică în tot felul
de comitete şi comiţii, redactor-şef, membru în Comitetul central.