Aprilie-mai-iunie 2007 - Revista DISCOBOLUL

DISCOBOLUL
STĂPÎNUL, gînditor: (...) Mi se întîmplă uneori să fiu
neliniştit gîndindu-mă la această repetare continuă a copiilor
şi a scaunelor şi a orice... Ştii, ieri seară, auzind povestea
Doamnei de La Pommeraye, mi-am spus: nu e o vorba
mereu de aceeaşi imuabilă poveste? Pentru că în cele din
urmă Doamna de La Pommeraye nu este decît o replică a lui
Saint-Ouen. Iar eu nu sînt decît o altă versiune a bietului tău
prieten Bigre, iar Bigre nu este decît pandantul acestui
Marchiz tras pe sfoară. Nu văd nici o diferenţă între Justine
şi Agathe iar Agathe este un dublu al acestei tîrfuliţe pe care
Marchizul s-a văzut în cele din urmă constrîns s-o ia de
soţie 73 .
Iar Jacques, evocînd constatarea bunicului său în legătură cu
lecturile biblice, adaugă: „ Da, Domule, e ca un manej ce se învîrte.
(...) Iar eu, Domnule, mă întreb dacă cel care a scris acolo sus toate
acestea nu s-a repetat incredibil şi el, şi nu ne-a luat prin urmare
drept imbecili...” 74
Tehnica variaţiunii este aşadar prezentă peste tot, în viaţă ori
în scriituri. Parafrazîndu-l pe Kundera din Le Livre du rire et de
l’oubli (Cartea rîsului şi a uitării) unde este folosită aceeaşi tehnică,
François Ricard constată că variaţiunile
(...) ar fi mai degrabă explorarea unui alt spaţiu, o călătorie
în „infinita diversitate a lumii interioare” axate cum sînt
asupra concentrării, a reluării, a aprofundării, ca o răbdătoare
sondare care, în însăşi materia similarului, ar săpa neobosit
galerii în jurul unui punct fix, mereu acelaşi, dar inaccesibil
altfel decît prin această abordare multiplă şi mereu luată de
la capăt. 75
73
Ibid., pp. 113-114.
74
Ibid., p. 114.
75
Este vorba despre articolul intitulat „Variations sur l’art de la variation”
inserat de Kundera în ediţia deja citată din Jacques et son maître, p. 125.
François Ricard estimează că Jacques et son maître de Kundera se apropie
198